Wednesday, August 25, 2010

Sunt aiurita si se ia- Caprice Crane

Stupid and contagious e titlul original si desi Sunt aiurita si se ia nu mi se pare o traducere proasta, originalul suna mai bine si sugereaza faptul ca romanul e plin de referinte muzicale. (ca sa nu mai spun ca e scris din perspectiva a doua persoane, Heaven si Brady, iar Brady nu poate fi aiurita pentru ca, intamplator, e barbat)

Dupa primele pagini, am decis ca nu imi place cartea. Cred ca mi s-a parut plictisitor cum scrie. De fapt, am avut impresia ca citesc ceva scris de mine in zilele mele bune, dar apoi am luat o pauza si am continuat cititul si m-am obisnuit cu stilul de scris care pana la urma nici nu poate fi asemanat cu tentativele mele. Cartea a fost adorabila si amuzanta, la fel ca si cele doua personaje, Heaven si Brady. Ei doi sunt vecini si se tachineaza incontinuu (sunt geniale tachinarile lor, daca esti in pana de replici poti sa inveti pe derost toata cartea si nu mai ai probleme (atat de multe)), dar pana la urma ajung sa se imprieteneasca. Si la sfarsit raman impreuna. Asta e foarte dragut si foarte previzibil, dar mi-a placut ca nu raman impreuna decat la sfarsitul cartii. In caz contrar, ar fi fost plictisitor si lucrurile nu s-ar fi potrivit deloc.

A fost prima carte intr-o perioada destul de lunga de timp pe care am incercat sa o citesc cat mai incet, ca sa dureze mai mult. De obicei, ma grabesc pentru ca vreau sa termin cat mai repede. Nu au fost evenimente extraordinare in viata celor doi, doar cele normale de zi cu zi si unele putin mai neobisnuite, iar asta mi-a placut mult. Imi place sa citesc despre viata unor oameni normali (mai mult sau mai putin), despre evenimente aparent nesemnificative, atata timp cat stilul de scris al autorului imi permite sa nu mor de plictiseala. Iar aici, contrar impresiei initiale, nu a fost cazul deloc.

Mi-a placut ca Heaven isi inchipuia ca joaca un rol atunci cand era nevoita sa faca lucruri care nu ii placeau (si nu numai).

Iar Caprice Crane, adica felul in care arata ea m-a surprins initial pentru ca nu mi s-a parut genul de tipa care sa asculte heavy metal si rock si in fine, care e chiar desteapta si foarte amuzanta. Forget about it e a doua carte a ei si a aparut la noi tot in colectia Cocktail.

"Viata nu e asa scurta. Intamplator, viata e cel mai indelungat lucru pe care il ai de facut."

Saturday, August 21, 2010

Ecstasy- Ryu Murakami

"Era de-ajuns sa intalnesc persoane un pic duse cu pluta ca sa-mi dau seama cat de normal eram eu."

"A inteles, in sfarsit, ca in viata oportunitatile nu sunt conditionate neaparat de talent, de varsta sau de momentul potrivit, ci viata in sine este cea mai mare sansa de care putem dispune."

"Eul care se adaposteste in adancul trupurilor noastre nu este unul singur, intelegeti asta, sper. (...) Cei doi indivizi (...) erau doua personalitati diferite reunite din intamplare in unul si acelasi corp."

"Trupul nu poate urma spiritul in paradisul absolut al placerilor."

Tuesday, August 17, 2010

Roald Dahl- Charlie si fabrica de ciocolata

Am terminat Charlie si fabrica de ciocolata de Roald Dahl si parca gasisem ceva citate funny, dar nu mi-am notat si mi-e lene sa caut din nou. Oh, bine, am cautat. Mi-a placut asta:


"PICATURI DE CURCUBEU- DUPA CE LE SUGETI, PUTETI SCUIPA IN SASE CULORI"



Nu erau sapte? Oh, well, well, well. Dupa ce am vazut filmul, cartea a fost dezamagitoare. In primul rand, pentru ca Willy Wonka nu a avut ironia, usoara rautate si obiceiurile ciudate pe care le avea in film si mi s-a parut doar... normal. As putea sa revad filmul de o suta de ori doar pentru personajul lui Willy (si pentru Johnny Depp, desigur), dar in carte, el era doar un fabricant de ciocolata obisnuit (bine, bine, era genial, dar cu o personalitate care nu iese in evidenta cu nimic). Am incercat, totusi, sa ignor comparatia film/carte care imi venea mereu in minte si cred ca am reusit, pentru ca a fost o lectura placuta. Ca sa nu mai spun de sfarsit, care nu a fost Da.

Sunday, August 15, 2010

Vladimir Nabokov- Lolita

Cartea asta e dovada faptului ca modul cum scrii e la fel de important (poate chiar mai important) decat despre ce scrii. Naratorul e un tip obsedat si putin bolnav mintal, dar il salveaza faptul ca e un scriitor talentat, ceea ce face cartea sa fie foarte placuta. Ca si cum ai citi doar de dragul de a citi, de a trece prin bogatia aia de cuvinte, ignorand continutul. Cand am inceput cartea, am avut impresia ca asta ma va deranja- prea multe cuvinte, propozitii prea lungi, o, Doamne, prea multe detalii. Dar pe parcurs, am inceput sa trec repede peste detaliile care nu ma interesau (nu sarind peste ele, nu suport sa trec peste pasaje, ci parcurgandu-le repede-repede) si sa ma concentrez pe actiune si pe atmosfera generala pe care o creaza cartea, care a fost foarte placuta.
H.H., naratorul (si personajul) , a inceput sa ma dezguste abia la sfarsitul cartii. Probabil pentru ca nu ma gandisem prea mult la faptul ca i-a distrus viata Lolitei si ca ea nu ar fi fost dispusa, poate, sa se culce cu el in fiecare noapte. Abia la sfarsit, cand incepuse sa fie cuprins de regrete, a povestit cum plangea ea noaptea atunci cand el vroia sa inceapa din nou, si suporta. Pana atunci nu pomenise nimic de asta, poate incercand sa se absolve de vina in fata cititorului- dar ar fi trebuit sa imi imaginez. Cum ar fi putut sa ii placa ei viata pe care o ducea cu el? Totusi, nu asta m-a dezgustat cel mai mult, ci partea de dupa ce incepe sa regrete, cand se intalneste cu ea care e casatorita cu altul. Si planuieste sa il ucida pe cel care o i-o rapise cu trei ani in urma, cel despre care ea ii spune ca a fost singurul pe care l-a iubit cu adevarat. Merge acasa la el si il gaseste abia trezit, probabil beat, fara nici o aparare, iar tipul ramane calm si detasat pe tot parcursul discutiei, fara sa dea semne de teama si la sfarsit ajunge chiar sa il roage pe H.H. sa nu il ucida. Iar fraierul il ucide. Daca nu s-ar fi intamplat asta, probabil nu l-as uri, dar acum o fac. Un personaj pe care il urasc, dar care e foarte bine conturat de un autor care pune pe hartie incredibil de multe cuvinte si care ma face sa il invidiez pentru asta.

Vladimir Nabokov- Lolita

"Intai si intai, batranul capcaun a intocmit o lista cu titlul "Complet interzise" si alta cu "Admise cu neplacere". Absolut interzise: intalnirile simple sau duble, sau triple- fiindca pasul urmator ar fi fost, fireste, orgia in masa."
Stai, ce? Tipule, esti paranoic. Citatul asta m-a intrigat si facut sa rad in acelasi timp, de asta apare aici.

"In tinerete am citit o povestire politista frantuzeasca in care indiciile apareau in text cu caractere italice; dar nu asa procedeaza destinul McFate- chiar daca esti deprins sa descifrezi anumite vagi semne."

"Vinul, vinul, vinul, spunea cu sarcasm autorul Epocii Negre care refuzase sa se lase fotografiat, poate sa convina pasarii persane, dar eu zic de fiecare data dati-mi ploaie, ploaie, ploaie pe acoperisul de sindrila pentru trandafiri si inspiratie."

Saturday, August 14, 2010

Irvine Welsh- Daca ti-a placut scoala, munca o sa-ti placa si mai mult

"Ma simt putin ridicol si ma duc la bar, sa beau singur o bere blonda. Apoi aud in ureche o voce.
-Fiecare fraier are dreptul la putina excluziune sociala, Jason, dar nu tre' s-o monopolizezi tu pe toata. Hai si stai cu noi."

Friday, August 13, 2010

Neil Gaiman- Coraline

"...tu trebuie sa fii cealalta pisica.
-Nu, zise ea. Nu-s cealalta. Sunt eu, adauga ea si-si lasa capul intr-o parte; ochii ei verzi sclipeau. Oamenii sunt imprastiati peste tot. Dar pisicile se tin impreuna. Daca intelegi ce vreau sa spun."

(cred ca versiunea originala era "cats keep themselves together", suna mai bine)

- Pisicile n-au nume, zise ea. (...) Voi, oamenii, aveti nume. Asta pentru ca nu stiti cine sunteti. Noi stim cine suntem, asa ca nu avem nevoie de nume."

Franz Kafka- Procesul

" Daca ar fi fost singur pe lume, i-ar fi fost usor sa faca fata procesului, care nu ar mai fi avut loc daca el ar fi fost singur pe lume."

"K se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai."

Irving Stone- Agonie si extaz vol. I

"... ii desenez asa cum l-a facut Dumnezeu pe Adam."

"Cuvintele lui, de obicei putine, se revarsau acum: pictorul atingea cu pensula o suprafata plata si prin perspectiva incerca sa convinga oamenii ca vad o scena completa. Insa incearca sa mergi in jurul unei persoane dintr-un tablou! E o iluzie, pacaleala unui magician. Dar sculptorul! El ciopleste realitatea completa. De aceea intre sculptura si pictura exista aceeasi relatie ca intre adevar si minciuna."

"-Sculptura e plictisitoare. Ce poate sa reprezinte? Un barbat, o femeie, un leu, un cal. Apoi tot pe acestea din nou. E monotona. Dar un pictor poate arata intregul univers: cerul, soarele, norii si ploaia, munti, copaci, rauri, mari. Sculptorii au pierit de plictiseala, nu din pricina efortului."

"Arta are o calitate magica: cu cat este consumata de mai multi, cu atat traieste mai mult."

"Mama lui vitrega asculta de la usa bucatariei. Intra in camera. (...) Ii spuse lui Michelangelo:
- Nu am nimic cu tine, Michelangelo. Esti un baiat bun. Mananci tot."


Amelie Nothomb- Catilinarele

"Sensul este consolarea celor slabi."

"Brusc, ii intelesei obsesia pentru orologii: invers decat cei vii, binecuvanta trecerea timpului."

Martin Page- O perfecta zi perfecta

"Mi-ar placea sa fiu inzestrat cu acest soi de psihologie fiziologica: fericit cand e cald, nefericit cand e frig. Cu siguranta n-as face economie la incalzire, dar as fi multumit sa stiu ca dispozitia mea nu depinde de factori atat de fragili precum iubirea, atentia, soarta omenirii."

Sophie Kinsella- Fata fantoma

"-Ce inseamna? zice Sadie nervoasa. Ce inseamna?
-Ceva ce faci cu alta persoana, imi aleg cu grija cuvintele. E ca o petrecere in pijamale. Doar ca fara pijamale.
-A, asta e. O vad ca se lumineaza la fata. Numiti asta "a sari pe cineva"?
-Uneori.
Ridic din umeri.
-Ce expresie ciudata. Noi ii ziceam sex."

"Nimic nu te face, brusc, mai generos cu o persoana decat constiinta faptului ca nu mai ai de petrecut decat zece minute in compania ei."

"In clipa in care el isi arunca o privire spre ceas, suntem amandoi imbujorati si radem. Aratam ca un cuplu fericit. Stiu asta, pentru ca ma tot uit la noi in oglinda."

Chuck Palahniuk- Cantec de leagan

"Smecheria ca sa uiti de imaginea de ansamblu e sa fii atent la detalii."

Gabriel Garcia Marquez- Un domn foarte batran cu niste aripi uriase

" Parea sa se afle in atatea locuri deodata, incat ajunsera sa creada ca se dedubleaza, ca se repeta pe sine prin toata casa, iar Elisenda, exasperata, striga scoasa din sarite ca era o nenorocire sa traiesti in iadul acela plin de ingeri."

"Venira, sperand sa se insanatoseasca, bolnavii cei mai nenorociti din Caraibe: o biata femeie care inca de mica isi numara bataile inimii si careia acum nu-i mai ajungeau numerele, un jamaican care nu putea dormi fiindca-l chinuia zgomotul stelelor..."

J.D. Salinger- Seymour: o povestire

" (...) iti spun in particular, batrane prieten (sau mai curand nu iti vorbesc tie, ci prin tine), ca te rog sa accepti acest modest buchet de paranteze proaspat inflorite: (((()))). Presupun ca nu au un aspect prea floral, dar tin sa fie primite ca niste semne cracanate, curbate, ale starii mele de spirit si de trup."

"In noaptea asta sunt propriul meu Mos Ene. Noapte buna! Noapte buna, voua tuturor oamenilor enervant de necomunicativi!"

Dulgheri, inaltati grinda acoperisului- J.D. Salinger

"- Nu stiu cat te pricepi dumneata la oameni. Dar ce om in toate mintile si-ar tine logodnica toata noaptea in ajunul nuntii, baiguindu-i ca e prea fericit ca sa se poata insura si ca va trebui sa se amane nunta pana cand el se va simti mai sigur pe sine, ca altminteri n-o sa poata veni la propria nunta?"


Seymour.

"Ce ingrozitor e sa spui "te iubesc" si persoana de la celalalt capat al firului sa te intrebe: "Ce?" "

Martin Page- Despre ploaie

"Ma asez la birou, iau o foaie de hartie din teancul aflat in coltul stang si, cu scrisu-mi negru si indescifrabil, intocmesc lista celor pe care-i iubesc si a celor pe care i-as iubi daca i-as cunoaste. Dumnezeu nu primeste in barca decat o pereche din fiecare soi, iar eu cunosc, din pacate, multe soiuri de oameni."

"Cea mai mare parte a apei de pe Pamant este sarata, si totusi apa de ploaie este dulce. Sarea a ramas acolo sus cu un scop necunoscut. Poate e folosita la colorarea norilor."

"Ploaia si muzica au aceeasi menire: ne dau atat libertatea de a nu auzi, cat si libertatea de a nu fi auziti."

"E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile si ploaia. Atractia fata de Pamant este singurul punct comun intre cele doua fenomene."

"Ploaia ar trebui sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace."

"Totul se infrumuseteaza sub ploaie."

"Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? (...) Intind mainile, ridic privirea si o primesc. Imi moare in brate, pe piept si pe fata. Ii strang in brate cadavrul si o sarut pentru ultima data."

Chuck Palahniuk- Jurnal

"Ce nu intelegi poate capata orice sens iti doresti."

"Adevarul e ca, oriunde ai alege sa fii, nu esti in locul potrivit."

"Poti infaptui miracole la nesfarsit cata vreme nimeni nu-si mai aminteste ultima oara cand s-a intamplat asa ceva."

"Pe cand ieseau impreuna, Peter si cu Misty mergeau in muzee si-n galerii de arta. Doar ei doi, plimbandu-se si palavragind, cu Peter un pic patratos, un pic gravid cu tabloul ei."

Chuck Palahniuk- Sufocare

"Iluminismul s-a sfarsit. Azi traim in plin Intunecism."

"-Construieste ceva. Oamenii se plang. Au impresia ca e un soi de biserica, iar el nu vrea sa le spuna de care.
Nimic nu-i mai jalnic decat sa nu poti trai cu lucrurile pe care nu le intelegi. Sa ai nevoie de denumiri, de explicatii, de analize minutioase. Chiar si pentru chestiile vadit inexplicabile. Cum ar fi Dumnezeu."

"Numai ideile, conceptele, credintele si fanteziile intangibile dureaza. Pietrele se sfarama. Lemnul putrezeste. Oamenii, stii si tu doar, dau coltul.
Dar lucrurile fragile cum sunt gandurile, visele, legendele traiesc la nesfarsit.
Daca ai putea schimba felul in care gandesc oamenii, zicea ea. Felul in care se vad pe ei insisi. Felul in care percep lumea. Daca faci asta, poti schimba felul in care oamenii isi traiesc viata. Iar asta e singurul lucru durabil pe care-l poti crea."

Stephen Fry- Mincinosul

"Asa ca Adrian insfacase ce era la indemana si avusese parte de cel mai mare rasfat genital- concentrandu-se exclusiv asupra celor de acelasi sex, caci era 1973, iar fetele nu fusesera inventate inca."

"Adrian strabatu peluza topaind-o, masura de precautie deprinsa pe vremea cand era elev.
-Healey, nu stii sa citesti? obisnuiau sa strige profesorii dupa el.
-A, cum sa nu, domnule. Sunt foarte bun la citit.
-Atunci nu vezi ca scrie clar "Nu calcati pe iarba"?
-Nu calc, domnule. Topai."

"In lana Cartwright se rasfata, plutind pe-a norilor dulceata si gol privindu-ma in fata."


Vreau sa mai citesc carti scrise de tipul asta, e foarte amuzant. Nu cred ca am mai ras la alta carte atat de mult. Oh, poate la Harry Potter. :3

John Fowles- Colectionarul

"Felul cum vorbim de tachism si cubism si de ismul asta si de ismul celalalt si toate cuvintele lungi pe care le folosim, bulgari mari de cuvinte si expresii. Totul pentru a ascunde faptul ca stii sau nu stii de fapt sa pictezi."

"Simt si eu tristetea vietii lui, oribil. Si a vietii nenorocitelor lui de matusa si verisoara si a rudelor din Australia. Apasarea grea, mohorata, fara speranta a acestei existente. Ca desenele acelea ale lui Henry Moore cu oameni in metrou in timpul razboiului. Oameni care nicicand nu vor intelege, nu vor simti, nu vor dansa, nu vor desena, nu vor plange ascultand muzica, nu vor simti lumea, nici vantul de vest. Care nu vor exista in realitate.
Doar doua cuvinte spuse inevitabil. Te iubesc.
Cu totul fara speranta. A spus-o ca si cum ar fi zis: "Am cancer." "

"Promiscuitatea lui [GP] e creativa. Vitala. Chiar daca te face sa suferi. Creeaza in jurul lui dragoste si viata si emotie; traieste, cei pe care ii iubeste si-l amintesc."

Amelie Nothomb- Uimire si cutremur

"Nu-mi mai ramanea decat sa-mi lipesc fruntea de sticla si sa ma arunc pe fereastra. Sunt singura persoana din lume careia i s-a intamplat acest miracol: defenestrarea mi-a salvat viata.
Farame din trupul meu trebuie sa mai fie si azi prin tot orasul."

Thursday, August 12, 2010

Amelie Nothomb- Igiena asasinului

"Daca un scriitor nu incearca nicio placere, trebuie sa se opreasca imediat. Sa scrii fara placere e imoral. Scrisul poarta deja in sine toti germenii imoralitatii. Singura scuza a scriitorului e placerea."

"Vasazica iti inchipui ca fix cartile cu mesaj pot schimba individul? Cand de fapt il schimba cel mai putin. Nu, cartile care marcheaza si metamorfozeaza sunt celelalte, cartile incarcate de dorinta, de placere, de geniu si mai ales de frumusete."

"Clasicismul nu comite niciodata greseli de gust."

Joey Goebel- Anomalii

"Cel mai inalt ideal la care putem spera e sa vedem lumea asa cum apare ea in visele unui orb."

Lewis Caroll- Alice in Tara Minunilor

"Gadele sustinea ca nu se poate taia capul cuiva decat daca exista un trup de care sa-l desparti. Regele sustinea ca orice are cap poate fi decapitat si ca sa nu i se spuna lui prostii. Regina sustinea ca daca nu se rezolva chestia in mai putin de nicio clipa, va ordona sa fie executati toti cei de fata."

"Morala acestui lucru este: "Fii ce-ai vrea sa pari a fi" sau, mai simplu spus, daca vrei: "Nu-ti inchipui niciodata ca nu esti altceva decat ceea ce ar putea altora parea ca ceea ce erai sau ai fi putut fi nu era altceva decat ceea ce ai fost parandu-li-se a fi altceva."

Oscar Wilde- Portretul lui Dorian Gray

"Un artist ar trebui sa creeze lucruri minunate fara sa puna nimic din propria viata in ele. Traim intr-o epoca unde oamenii trateaza arta ca pe o forma de autobiografie. Am pierdut simtul abstract al frumusetii."

"Singurii artisti pe care i-am cunoscut si care sunt persoane incantatoare sunt artistii prosti, nereusiti. Artistii talentati exista doar prin arta lor, in consecinta sunt persoane perfect neinteresante in realitate. Un poet mare, cu adevarat mare, este cea mai lipsita de poezie creatura. Un poet lipsit de talent traieste poezia pe care nu reuseste sa o scrie. Ceilalti scriu poezia pe care nu indraznesc sa o realizeze."

"Femeile creaza iubirea in noi. Au dreptul sa o ceara inapoi."

"Oare nesinceritatea este un lucru atat de teribil? Nu cred. E doar o metoda prin care ne putem multiplica personalitatea."

Martin Page- M-am hotarat sa devin prost


"Jucau "Jocul de-a lumea care se imparte in doua", un joc care consta in a gasi adevaratele mari diviziuni ale lumii, cele care sunt cu adevarat pertinente, caci infailibil, lumea se imparte mereu in doua: oamenii care merg cu bicicleta si cei care gonesc cu masina, cei care poarta camasa peste pantaloni si cei care o baga in pantaloni...”

Si mersul pe jos? Si oamenii care nu poarta camasa? Yo-o-ou are wro-o-ong.

„Cei care cred ca inteligenta e o noblete nu au destula pentru a-si da seama ca nu e decat un blestem.”

Eu cred ca e amandoua.

„Renuntarea la inteligenta veritabila este pretul care trebuie platit pentru a avea certitudini.”

Franny si Zooey- J.D. Salinger

"-Chiar asa, vorbesc serios. De ce nu te-nsori?
-Imi place prea mult sa calatoresc cu trenul. Cand esti insurat, nu mai apuci sa stai pe locul de la fereastra."

Fight club- Chuck Palahniuk

"Nu mi-am dat seama ca fiecare dintre noi e un fulg de zapada sfant, unic, de o unicitate speciala?
Nu vad ca toti suntem niste manifestari ale dragostei?
Ma uit la Dumnezeu, care sta la biroul lui si scrie ceva pe un blocnotes, dar Dumnezeu n-a inteles nimic din toata chestia.
Nu suntem speciali.
Dar nici nu suntem rahat sau gunoi.
Pur si simplu existam.
Pur si simplu existam si ceea ce se-ntampla se-ntampla si cu asta, basta.
-Nu, nu-i asa, zice Dumnezeu.
Da. Ma rog. Ce-mi pasa? Tot nu poti sa-l inveti nimic pe Dumnezeu."

Jeanette Winterson- Portocalele nu sunt singurele fructe

"A schimba ce nu intelegi este adevarata natura a raului."

"As putea sa traversez marile, sa sufar de insolatie si sa daruiesc tot ce am, insa nu pentru un barbat, pentru ca ei vor doar sa distruga, nu si sa fie distrusi."

"Am o teorie conform careia, ori de cate ori iei o decizie importanta, partea din tine ramasa in urma ta continua viata pe care ai fi avut-o daca ai fi ramas. Nu m-am dus nici inainte in timp, nici inapoi, ci am traversat timpul in diagonala, catre ceea ce as fi putut deveni, daca as fi lasat scenariul sa se desfasoare."
"Pentru cei neprihaniti, toate lucrurile sunt fara de prihana."

Joey Goebel- Torturati-l pe artist

"Ne-am minunat toti trei de splendoarea kitsch a apartamentului care arata de parca un heruvim beat vomitase sange in timp ce zbura prin incaperi. Totul era rosu, incat apartamentul parea din cale-afara de romantic si destul de decadent ca sa-ti inchipui ca acolo dormise Satana in copilarie."

"Sunt oameni care se distreaza ,fara sa se uite la ceas,fara sa doreasca sa doarma.Doar somnul te face sa te simti bine.Somnul iti pare ca un fel de moarte.Orele acelea din zori dimineata cand toata lumea doarme,sunt singurele in care uiti de singuratate.Dar la ceasul acesta,exista iubiti si iubite,oameni indragostiti,foarte treji.Stau impreuna.Stau impreuna.Stau impreuna.Nu fac nimic important,doar stau impreuna.Prieteni,prieteni,prieteni.Dusmani.Glumesc intre ei.Atat de multe conversatii stupide au loc chiar acum.Ai putea avea o conversatie plina de miez cu un taximetrist.Nimanui nu-i e dor de tine.Daca nici o minte de pe pamant nu se gandeste la tine ,existi oare cu adevarat?

Oamenii fac planuri atat de usor.Nu stau sa analizeze daca sa formeze un numar de telefon sau nu.

Sumbra casa.Ai o tenta cenusie pe lentilele de contact.Dar tu ai munca ta.Ei nu au asta.Ei sunt lasi.Fiecare pare sa se teama atat de tare sa fie singur.Iti trebuie tarie sa zaci acolo de unul singur si sa accepti acest lucru.Ei vor doar sa se impreuneze,asta-i cea mai amre preocupare a lor pe timp de noapte.Iti doresti o tragedie.Un asasinat.Un masacru.Un cutremur.Un oras care sa se faca farame .Ceva care sa-i aduca pe cei de la televizor pe aceeasi pagina cu tine."

Mircea Eliade- Incercarea labirintului

"Fascinatia unei calatorii nu tine numai de spatii, de forme si de culori- de locurile unde mergi si pe care le strabati-, ci si de numarul "timpurilor" personale pe care le reactualizezi. Cu cat inaintez mai mult in viata, cu atat am impresia ca aceste calatorii au loc concomitent in timp si spatiu."


Cred ca citatul nu e valabil doar pentru calatorii, ci pentru locuri in general, case, camere, paturi.


"Si acest "om fundamental", putem spune ca este "religios", oricare ar fi aparentele, deoarece este vorba despre semnificatia vietii. De ceea ce sunt sigur, e faptul ca formele viitoare ale experientei religioase vor fi cu totul diferite de cele pe care le cunoastem. (...) Care? N-as putea sa va spun. Marea surpriza este mereu libertatea spiritului si creativitatea lui."

"Crizele omului modern sunt in mare parte religioase, in masura in care sunt o constientizare a unei absente de sens. Cand omul are simtamantul ca a pierdut cheia existentei sale, cand nu mai stie care e semnificatia vietii, e vorba intru totul de o problema religioasa deoarece tocmai religia este un raspuns la intrebarea fundamentala: care este sensul existentei?"

"Astazi, nu numai sexualitatea e desacralizata, demistificata, ci si moartea: o ignoram, ii refuzam imaginea si ideea."

Amelie Nothomb- Dictionar Robert de nume proprii

"Scopul ei nu era sa atraga atentia, ci sa fie refuzata, trimisa in alta parte, expulzata ca pe un corp strain, caci asta si era."

"Incercase de mai multe ori sa citeasca, dar cartile ii cadeau din maini. Fiecare fiinta are, cu siguranta, in universul a tot ceea ce a fost scris, o opera care o va transforma in cititor, daca destinul va favoriza acea intalnire. Caci, in privinta cartilor este inca si mai adevarat ce spune Platon despre jumatatea iubita si iubitoare pe care ne-o cautam, despre acel altul care se afla undeva si pe care trebuie sa-l gasim, fiindca altminteri ramanem neimpacati pana in ziua mortii."


Rui Zink- Cititorul din pestera

"O carte valoreaza tot atat prin ceea ce spune ca si prin felul cum o spune."

Daphne du Maurier- Rebecca

"El imi zambi peste ceasca lui de ceai, apoi lua un ziar de pe bratul fotoliului. Zambetul era rasplata mea. Ca o mica palmuta pe capul lui Jasper. "Uite asa cum stai culcat, esti un caine bun, nu ma mai deranjezi." Eram din nou Jasper. Ma gaseam in acelasi punct."

Mircea Eliade- Romanul adolescentului miop

"Iata ce simt: ca sunt ridicat din mine si izbit de colturi dureroase, si lasat iar in suflet, si iarasi inaltat. Si nu stiu nimic altceva, si nimic nu inteleg."

"De acum va trebui sa muncesc mult, sa muncesc fara odihna, sa-mi istovesc crunt anii tineretii. Si nu pot munci. Ma lovesc, imi musc buzele si nu pot munci..."

"Dar aceasta nu trebuie sa ma indurereze. Eu am sa raman mereu tot mai singur. Nu e bine asa? Si nu am vrut chiar eu aceasta? Si erau atatea ganduri, si simteam atat in suflet, si nu aveam cui sa i le destainuiesc. Atunci poate sufeream mult, dar eu imi spuneam ca nu sufar, ci ca aceasta e fericirea: singuratatea."

Sunday, August 8, 2010

Jordan Sonnenblick- Tobe, fete si placinta periculoasa

" (...) straduindu-ma sa NU ma gandesc la acel lucru, de fapt, ma gandesc tot la el, daca intelegeti ce vreau sa spun. E ca si cum cineva vine la tine si-ti spune: "Bun, si-acum, orice ai face incearca sa NU te gandesti la culoarea rosie." Vei incerca sa te gandesti la o alta culoare sau sa repeti in minte o reteta culinara de mai multe ori, sau sa numeri pana la o suta cincizeci si noua, si totusi, undeva intr-un coltisor al mintii tale vei spune: "Galben... portocaliu...rosu...AH! Trei oua, se separa... cinci bucati de branza... rosii... LA NAIBA! O suta saptesprezece... o suta optsprezece... ia uita-te ce ruj rosu are Renee... Aaaaaaaaaa!"


"- Bebelusul nu o sa stie lucrurile pe care tu le stii si nici nu o sa fie puternic ca tine... Iar tu vei fi foarte important pentru el, chiar daca nu vei fi mamica sau taticul lui. Tu esti fratele mai mare si bebelusul te va iubi si va avea nevoie de tine ATAT de mult.
Si uite asa, timp de zece sau cincisprezece minute in masina m-am simtit extraordinar. Imi aduc aminte ca ma gandeam: "Oau! Protector. Nu oricine poate fi un protector! Voi fi ca Robin Hood. Poate chiar o sa port si o insigna..."


"Astfel, mi-a venit in minte obsesiv in minte un nou slogan. Suna ceva de genul: "O, acum o sa ma spal pe dinti. Dar Jeffrey s-ar putea sa moara, asadar, ce rost are?"