A season in Hell- Arthur Rimbaud

Better to keep away from justice. - A hard life, outright stupor, - with a dried-out fist to lift the coffin lid, lie down, and suffocate. No old age this way, no danger: terror is very un-French.

If only God would grant me that celestial calm, etherial calm, and prayer, - like the saints of old. - The Saints! They were strong! Anchorites, artists of a kind we no longer need!Does this farce have no end? My innocence is enough to make me cry. Life is the farce we all must play.


Better to keep away from justice. - A hard life, outright stupor, - with a dried-out fist to lift the coffin lid, lie down, and suffocate. No old age this way, no danger: terror is very un-French.

I will tear the veils from every mystery: mysteries of religion or of nature, death, birth, the future, the past, cosmogony, and nothingness. I am a master of phantasmagoria.

I ought to have a special hell for my anger, a hell for my pride, - and a hell for sex; a whole symphony of hells!


"I don't love women. Love has to be reinvented, we know that. The only thing women can ultimately imagine is security. Once they get that, love, beauty, everything else goes out the window: all they have left is cold disdain, that's what marriages live on nowadays."

It is recovered.
What? - Eternity.
In the whirling light
Of the sun in the sea.

O my eternal soul,
Hold fast to desire
In spite of the night
And the day on fire.

You must set yourself free
From the striving of Man
And the applause of the World
You must fly as you can...

- No hope forever
No orietur.
Science and patience,
The torment is sure.

The fire within you,
Soft silken embers,
Is our whole duty
But no one remembers.

It is recovered.
What? Eternity.
In the whirling light
Of the sun in the sea. 

I became a fabulous opera: I saw that everyone in the world was doomed to happiness. Action isn't life: it's merely a way of ruining a kind of strength, a means of destroying nerves. Morality is water on the brain.It seemed to me that everyone should have had several other lives as well. This gentleman doesn't know what he's doing: he's an angel. That family is a litter of puppy dogs. With some men, I often talked out loud with a moment from one of their other lives. - That's how I happened to love a pig.

Since I've got back two cents' worth of reason - how quickly it goes! - I can see that my troubles come from not realizing soon enough that this is the Western World. These Western swamps! Not that light has paled, form worn out, or movement been misguided... All right! Now my mind wants absolutely to take on itself all the cruel developments that mind had undergone since the Orient collapsed... My mind demands it!... And that's the end of my two cents' worth of reason! The mind is in control, it insists that I remain in the West. It will have to be silenced if I expect it to end as I always wanted to.I used to say, to hell with martyrs' palms, all beacons of art, the inventor's pride, the plunderer's frenzy; I expected to return to the Orient and to original, eternal wisdom. But this is evidently a dream of depraved laziness!And yet I had no intention of trying to escape from modern suffering. I have no high regard for the bastard wisdom of the Koran. - But isn't there a very real torment in knowing that since the dawn of that scientific discovery, Christianity, Man has been making a fool of himself, proving what is obvious, puffing with pride as he repeats his proofs, and living on that alone! This is a subtle, stupid torment; and this is the source of my spiritual ramblings. Nature may well be bored with it all! Prudhomme was born with Christ.Isn't it because we cultivate the fog! We swallow fever with our watery vegetables. And drunkenness! And tobacco! And ignorance! And blind faith! - Isn't this all a bit far from the thought, the wisdom of the Orient, the original fatherland? Why have a modern world, if such poisons are invented!Priests and preachers will say: Of course. But you are really referring to Eden. There is nothing for you in the past hsitory of Oriental races.... True enough. It was Eden I meant! How can this purity of ancient races affect my dream?Philosophers will say: the world has no ages. Humanity moves from place to place, that's all. You are a Western man, but quite free to live in your Orient, as old a one as you want, - and to live in it as you like. Don't be a defeatist. Philosophers, you are part and parcel of your Western world!Careful, mind. Don't rush madly after salvation. Train yourself! - Ah! Science never goes fast enough for us!- But I see that my mind is asleep.

"Nothing is vanity; on toward knowledge!" cries the modern Ecclesiastes, which is Everyone. And still the bodies of the wicked and the idle fall upon the hearts of all the rest... Ah! quick, quick, quick there; beyond the night... that future reward, that eternal reward... will we escape it?

The battle for the soul is as brutal as the battles of men; but the sight of justice is the pleasure of God alone.

Amintiri, vise, reflectii- Carl Jung (I)

“O carte de-a mea este intotdeauna un destin.”

“Consider ca toate ideile mele se invart in jurul lui Dumnezeu ca planetele in jurul Soarelui si ca sunt atrase de El in mod irezistibil, ca de un soare. Ar trebui s-o resimt drept pacatul cel mai grosolan daca ar fi sa opun rezistenta acestei forte.”

“Stiu ca in multe privinte eu nu sunt ca altii, dar nu stiu cum sunt cu adevarat. Omul nu se poate compara cu nimic: nu este nici maimuta, nici vaca, nici copac. Sunt om. Dar ce inseamna asta?”

“Omul este o desfasurare psihica, pe care el insusi n-o stapaneste- sau poate ca o stapaneste, dar numai partial. Prin urmare, el nu are o judecata incheiata asupra sa ori a vietii sale.”

“Viata am asemuit-o intotdeauna unei plante care traieste din rizomul ei. Viata propriu-zisa nu e vizibila, ea isi are salasul in rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pamantului dureaza doar o vara.”

“Astfel, pentru mine, oamenii au devenit si ei niste amintiri de neuitat numai in masura in care in cartea destinului meu numele lor era inscris dintotdeauna, iar a face cunostinta cu ei echivala concomitant cu un fel de reamintire.”

“Foarte de timpuriu am ajuns la concluzia ca atunci cand nu exista un raspuns si o solutie din interior la complicatiile vietii, acestea nu spun pana la urma mare lucru.”
---

Pag. 34, visul cu fiinta din grota

“Eu sed pe aceasta piatra. Eu sunt sus, iar ea este jos. Dar piatra ar putea sa spuna “eu” si sa gandeasca: “Eu ma aflu aici, pe aceasta panta, iar el sade pe mine.” Atunci s-ar ivi intrebarea: sunt eu cel care sade pe piatra sau piatra pe care sade el? Aceasta intrebare ma dezorienta intotdeauna si atunci ma ridicam, indoindu-ma in legatura cu mine insumi si tot cugetand: Cine este ce?”

“Cand mi se inoculau invataturi religioase si mi se spunea: “Asta e frumos si asta e bine”, atunci gandeam in sinea mea: “Da, dar exista inca ceva foarte tainic si diferit, despre care oamenii nu stiu.”

“Profesorul pretindea ca algebra este un lucru cat se poate de firesc, de la sine inteles, iar eu nici macar nu stiam inca ce erau cifrele propriu-zise. […] In mod ciudat, colegii mei se descurcau cu ele si li se parea ceva absolut normal. Nimeni nu-mi putea spune ce sunt cifrele, iar eu nu puteam sa formulez intrebarea.”

Pag. 52, nevroza auto-provocata
Pag. 53, primul moment de constienta (existenta individuala, asupra careia putea avea control)
Pag. 57-64

“Dumnezeu ii crease pe Adam si pe Eva in asa fel incat acestia sa fie nevoiti a gandi ceea ce nu vroiau sa gandeasca. A facut asta pentru a sti daca sunt ascultatori. […] A fost deci intentia lui Dumnezeu ca ei sa pacatuiasca.”

“Dar el nu-l cunostea pe Dumnezeul cel viu si imediat, care sta, atotputernic si liber, deasupra Bibliei si a Bisericii, il indeamna pe om spre propria-i libertate si il poate sili sa renunte la opiniile si la convingerile sale, pentru a-l face sa indeplineasca fara rezerve cerintele Lui.”

““Da, da, toate acestea sunt cat se poate de frumoase. Dar cum e cu secretul? Doar este si secretul indurarii, al harului. Nu stiti nimic despre el. Nu stiti ca Dumnezeu vrea ca eu sa comit chiar si ceva nedrept, sa gandesc chiar si ceva blestemat, pentru ca eu sa aflu harul Sau.” Tot ceea ce spuneau ceilalti nimerea pe de laturi. […] Tot mereu trebuia sa gandesc: “Nici aia n-au habar!” “

“Aveam adeseori senzatia ca prescriptiile religioase existau pentru a fi puse chiar in locul vointei lui Dumnezeu- care putea fi atat de neasteptata si atat de inspaimantatoare- pentru ca omul sa nu fie constrans sa inteleaga aceasta vointa divina.”

Pag. 68, contradictie: Dumnezeu e atotstiutor si a prevazut istoria omenirii; a creat oamenii in asa fel incat au fost nevoiti sa pacatuiasca, dar tot El interzice si pedepseste pacatul.

“Eu sunt cel raspunzator si de mine depinde felul in care mi se modeleaza destinul. Mi s-a pus o problema la care trebuie sa raspund. Dar cine pune problema?”

“[Dumnezeu] este bun si cumplit, si una si alta, si tocmai de aceea este o mare primejdie in fata careia, bineinteles, trebuie sa incerci sa te salvezi.”

“Ma intrebam: ce se intampla oare cu acesti ‘filosofi”? Este clar ca nu-l cunosc pe Dumnezeu decat din auzite. Cu teologii lucrurile stau altfel; aceia macar sunt siguri ca Dumnezeu exista, chiar daca fac asertiuni contradictorii despre El. […] Din cate stiu, si salbaticii, care hoinareau goi prin padurile lor, aveau astfel de idei. Iar ei doar nu erau “filosofi” care se asezau la masa de lucru pentru a creea “o idée de Dumnezeu.” […] De ce pretind acesti filosofi ca Dumnezeu ar fi o idée, un fel de presupunere arbitrara care poate fi “creata” sau nu, odata ce El este la fel de evident precum e caderea unei caramizi in capul cuiva? […] Am ajuns la concluzia ca, in mod manifest, ceva nu era in regula cu filosofii, caci aveau idea ciudata ca Dumnezeu este intr-o oarecare masura o ipoteza care putea fi discutata.”

“Enigmatici erau in special pomii, care mi se parea ca intruchipeaza in mod direct sensul incomprehensibil al vietii. Padurea era de aceea locul in care te simteai cum nu se poate mai aproape de sensul cel mai profund si de lucrarea ce inspira fiori de groaza.”

Pag.93, despre Hegel si Schopenhauer

“Si ce e intelectul? El e o functie a sufletului omenesc, nu o oglinda, ci o oglinjoara infinitezimala pe care un copil o pune fata in fata cu soarele, asteptand ca acesta sa fie orbit de ea.”

“Omul vine pe lume, fizic si psihic, cu niste predispozitii individuale si ia cunostinta mai intai de mediul sau parintesc si de spiritul acestuia, cu care, datorita individualitatii lui, este de accord doar in mod limitat. Spiritul familial poarta, insa, la randul lui, amprenta spiritului epocii, de care, propriu-zis, cei mai multi oameni nu sunt constienti. Daca spiritul familial constituie un consensus omnium, atunci el va reprezenta un sentiment de siguranta in raport cu lumea; daca el se afla insa in opozitie fata de cei mai multi si este el insusi brazdat de contradictii, atunci se naste sentimentul de nesiguranta in raport cu lumea.”

Sinuciderea fecioarelor- Jeffrey Eugenides

"Stiam, in sfarsit, ca fetele erau de fapt femei in travesti, ca intelegeau dragostea si moartea si ca sarcina noastra nu era decat sa cream zgomotul care parea ca le fascineaza."

"A fost cel mai mare efort comun care a avut loc in cartierul nostru din cate tineam noi minte, in cursul caruia toti avocatii, doctorii si ofiterii de credite ipotecare au stat in sant umar langa umar si mamele noastre le-au adus oranjada Kool Aid, iar timp de o clipa secolul nostru a fost din nou nobil."

"...si nici parintii nostri nu au spus nimic, si asa am simtit noi cat de batrani erau ei, cat de obisnuiti cu traume, crize si razboaie. Ne-am dat seama ca acea versiune a lumii pe care o fabricasera ei pentru noi nu era lumea in care credeau cu adevarat si ca, in ciudat tuturor acelor ingrijiri minutioase si a enervarilor din pricina mohorului rosu, ei nu dadeau doi bani pe peluze."

"Cei doi, tata si fiu, traiau ca niste colegi de apartament, impiedicandu-se unul de altul cu halatele lor multicolore, asemanatoare, bombanindu-l pe cel care terminase cafeaua, insa dupa-amiaza ii gasea pe amandoi in piscina, lovindu-se de marginile ei, compatrioti in cautarea unui dram de pasiune pe pamant."

pg. 89. Iluminarea lui Trip.
pg. 90, Eliot reference
pg.92, first phonetalks
pg. 99, lux-trip

"Durerea este un lucru natural", a spus ea. "A trece peste ea este o alegere". Imi aduc aminte de ele pentru ca le-am folosit mai tarziu la un produs pentru slabit: "A manca este un lucru natural. A lua in greutate este o alegere." Poate ati vazut reclama."

"-Se tragea dintr-un neam trist, a spus el. Nu era vorba doar de Cecilia. Tristetea incepuse cu mult inaintea ei. Inaintea Americii."

"Se tinea foarte dreapta, ca Audrey Hepburn, pe care toate femeile o idolatrizeaza si la care barbatii nu se gandesc niciodata."

"-Asta-i cel mai inspaimantator lucru. Nu inteleg. Odata ce ies din tine, copiii sunt altceva, cu totul altceva."

"Ochii ei scanteiau, ardeau, cu o concentrare atat de mare asupra misiunii ei cum nu putea sa aiba decat o creatura care nu avea indoieli fie despre slava Universului, fie despre lipsa lui de sens."

pg168
pg 178 virus absurd beautiful

"Ne amintea de Abraham Lincoln, dezarticulat, tacut, ducand pe picioare durerea lumii."

"Astazi, din cauza curentilor schimbatori care vin dinspre fabrici si a temperaturii globale in crestere zapada nu mai vine niciodata dand navala, ci printr-o acumulare lenta in timpul noptii, ca o spuma trecatoare. Lumea, un artist de varieteu obosit, ne ofera inca o stagiune fara sare si piper."

"Unicul fel in care ne puteam simti aproape de fete era prin mijlocirea acestor excursii imposibile, care ne-au lasat pentru toata viata cu sechele, facandu-ne mai fericiti cu vise decat cu sotii."

"Ne-a trecut prin minte ca ea si fetele citeau semne secrete ale nefericirii in formatiunile noroase, ca, in ciuda diferentelor de varsta, ceva etern comunica intre ele, de parca ea le-ar fi sfatuit pe fete in greaca ei inganata:
- Nu va pierdeti vremea cu traitul."

"-Noi, grecii, suntem oameni tristi. Sinuciderea are pentru noi un rost. Sa insiri lumini de Craciun dupa ce propria ta fiica s-a dus in felul acesta- asta nu are nici un rost. Yia yia mea nu a putut intelege la America tocmai de ce toata lumea se preface tot timpul ca e fericita."

REM- Mircea Cartarescu

"Un mare scriitor nu este altceva decat un scriitor. Diferenta este de nuanta, nu radicala. Toti saritorii in inaltime sar, sa zicem, doi metri. Unul sare doi metri si cinci centimetri si este un mare sportiv. Nu, nu merita osteneala nici sa te gandesti macar sa ajungi doar un biet mare scriitor, doar un parlit de autor genial. Ia cele mai bune carti scrise vreodata. Abia daca sunt ceva mai rasarite decat cartile mediocre. Fundamental sunt tot carti, nimic altceva. Iti vor da, la citire, o placere estetica ceva mai intensa. Ca o cafea un pic mai dulce. O sa le lasi din mana dupa treizeci de pagini ca sa-ti faci un sandvici sau ca sa te duci la baie. Ai sa le citesti in paralel cu cine stie ce carte politista. Peste cateva mii de ani vor fi si ele praf si pulbere. In conditiile astea, sa-ti propui tu, un om, o fiinta careia i s-a dat sansa nebuneasca de a exista si de-a reflecta asupra lumii, sa ajungi doar un geniu este umilitor, este infim. [...] In fiecare om exista posibilitati fata de care ambitia de-a fi cel mai mare scriitor dintotdeauna al lumii este pur si simplu dezonoranta prin facilitatea ei. Caci ce miracol mai conteaza fata de miracolul de-a sti ca existi? [...] Nu, nu vreau sa ajung un mare scriitor, vreau sa ajung Totul. Visez necontenit la un creator care, prin arta lui, sa ajunga cu-adevarat sa influenteze viata oamenilor, a tuturor oamenilor, si apoi viata intregului univers, pana la stelele cele mai indepartate, pana la capatul spatiului si-al timpului. Iar apoi sa se substituie universului, sa devina el insusi Lumea. Numai asa cred ca un om, un artist, si-ar putea indeplini menirea."

"Dar cei mai multi dintre oameni- sau, hai sa zicem, dintre scriitori- nu vor ajunge totul. Eu... eu sunt unul dintre ei. Dar eu macar stiu asta si prin tot ce scriu incerc sa-mi exprim neputinta. Stiu ca nimic nu poate fi spus, ca nimeni nu asteapta de la tine sa spui ceva, dar si ca trebuie sa spui."

"Nu stiam pe atunci un adevar pe care accesul la REM mi l-a revelat cu forta evidentei si pe care n-o sa-l mai uit: cu cat spatiul actiunii sau jocului sau gandirii este mai ingust, cu atat restul lumii, adica Lumea, este mai larga. Si merita intotdeauna sa te restrangi, chiar si pana la inexistenta, ca sa sporesti minunea lumii."

"Padurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ti-o puteai imagina."

"Mi-au trebuit ani de zile, a trebuit sa ma maturizez, sa devin, uite, aproape o baba, ca sa incep sa cred ca inteleg cu adevarat ce este REM-ul, ca el nu se afla acolo, inauntrul magaziei, ci in afara ei, ca de fapt noi suntem REM-ul, tu si cu mine, si povestirea mea, si Bloody Mary, si catelul lovit de masina, ca lumea noastra e o fictiune, ca suntem eroi de hartie si ca ne-am nascut in creierul si mintea si inima lui, pe care eu l-am vazut. Ca pana si el s-a cuprins pe sine in REM. Ca poate pana si el, in lumea lui (unde eu am patruns, asta fiind poate singura ratiune a vietii mele), nu este decat un produs al unei minti mult mai vaste, din alta lume, ea insasi fictiva. Si el, da, sunt sigura acum, cauta cu infrigurare o Intrare catre acea lume superioara, caci visul nostru, al tuturor, este sa ne intalnim Creatorul, sa privim in ochi fiinta care ne-a dat viata. Dar, vai! poate ca REM-ul nu e totusi nimic din ce cred eu despre el. Poate ca el e doar un sentiment, o strangere de inima in fata ruinarii tuturor lucrurilor, in fata a ceea ce-a fost si nu va mai fi niciodata. O amintire a amintirilor. REM-ul e, poate, nostalgia. Sau altceva. Sau toate acestea deodata. Nu stiu, nu stiu."

Macbeth- William Shakespeare

"...and nothing is

But what is not."

"Art thou afeard

to be the same in thine own act and valour

as thou art in desire?"

"Infirm of purpose!

Give me the daggers: the sleeping and the dead

are but as pictures: 'tis the eye of childhood

That fears a painted devil."

"Had I but died an hour before this chance,

I had lived a blessed time; for, from this instant,

There's nothing serious in mortality."

"Double, double, toil and trouble;

Fire burn, and cauldron bubble."

"By the pricking of my thumbs,

Something wicked this way comes."

"...where nothing

But who knows nothing, is once seen to smile"

"She should have died hereafter;
There would have been a time for such a word.
To-morrow, and to-morrow, and to-morrow,
Creeps in this petty pace from day to day
To the last syllable of recorded time,
And all our yesterdays have lighted fools
The way to dusty death. Out, out, brief candle!
Life's but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing."

"I 'gin to be aweary of the sun,

And wish the estate o' the world were now undone."

Sarmanul Dionis- Mihai Eminescu

"Câți oameni sunt într-un singur om? Tot atâția câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și dac-ai mări acea picătură, să te poți uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu țări și popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare."

"— În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simțire întunecată pentru păstrarea și mărirea neamului lor. Sunt tot ei cei care renasc în strănepoți... Și asta-i deosebirea între D -zeu și om. Omul are-n el numai [în] șir ființa altor oameni viitori și trecuți. D-zeu le are deodată toate neamurile ce or veni și ce au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. D-zeu e vremea însăși, cu tot ce se-ntâmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori asemenea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine — dar numai bucată cu bucată. Închipuiește-ți că pe o roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învârtindu-se, dar numai în șir, pe când roata chiar în aceeași clipă e în toate locurile cuprinse de ea."

"— Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea.
— Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios."

"Moartea-i un moment, desperarea e timp — o asemenea simțire este iadul."

"Dumnezeu de-ar fi fost și-ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaștri; de-ar fi găsit, nu se știe, ... căutarea ar fi durat vecinic."

"Nu cumva îndărătul culiselor vieții e un regisor a cărui existență n-o putem explica? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranți care, voind a reprezenta o armată mare, trec pe scenă, încunjură fondalul și reapar iarăși? Nu este oare omenirea istoriei asemenea unei astfel de armate ce dispare într-o companie veche spre a reapărea în una nouă, armată mare pentru individul constituit în spectator, dar același număr mărginit pentru regizor. Nu sunt aceiași actori, deși piesele sunt altele? E drept că după fondal nu suntem în stare a vedea. — Și nu s-ar putea ca cineva, trăind, să aibă momente de-o luciditate retrospectivă care să ni se pară ca reminiscențele unui om ce de mult nu mai este?"

King Lear- William Shakespeare

Cuvintele lui I. Teodoreanu imi rasunau in minte incontinuu si de asta am ales cartea, dar inca sunt nelamurita ce e cu citatul si cu mana intinsa a regelui. Anyone?

"Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa, ca a regelui Lear."

-------------------------------------------------------------------

"He that has and a little tiny wit,-

With hey, ho, the wind and the rain, -

Must make content with his fortunes fit,

For the rain it raineth every day."

" 'Tis the times' plague, when madmen lead the blind."

" O, let me kiss that hand!

- Let me wipe it first; it smells of mortality."

"[...] and we'll talk with them too,

Who loses and who wins; who's in, who's out;

And take upon's the mystery of things,

As if we were God's spies."

perception and depersonalization and such (amiel and huxley)

"I can find no words for what I feel. My consciousness is withdrawn

into itself; I hear my heart beating, and my life passing. It seems to

me that I have become a statue on the banks of the river of time,

that I am the spectator of some mystery, and shall issue from it

old, or no longer capable of age. . . . I am, a spectator, so to speak,

of the molecular whirlwind which men call individual life; I am

conscious of an incessant metamorphosis; an irresistible movement

of existence, which is going on within me—and this phenomenology

of myself serves as a window opened upon the mystery of the

world. . . .

What is it which has always come between real life and me?

What glass screen has, as it were, interposed itself between me and

the enjoyment, the possession, the contact of things, leaving me

only the role of the looker-on? False shame, no doubt. I have been

ashamed to desire. Fatal results of timidity, aggravated by intellectual

delusion! Fear, too, has had a large share in it."

"Inadaptability, clue either to mysticism or stiffness, delicacy or

disdain, is the misfortune . . . the characteristic of my life. I have

not been able to fit myself to anything, to content myself with

anything. I have never had the quantum of illusion necessary for

risking the irreparable. I have made use of the ideal itself to keep

me from any kind of bondage. It was thus with marriage; only perfection

would have satisfied me; and, on the other hand, I was not

worthy of perfection. . . . So that, finding no satisfaction in things, I

tried to extirpate desire, by which things enslave us. Independence

has been my refuge; detachment my stronghold. I have lived the

impersonal life—in the world, yet not in it, thinking much, desiring

nothing. It is a state of mind which corresponds with what in

women is called a broken heart; and it is in fact like it, since the

characteristic common to both is despair. When one knows that

one will never possess what one could have loved, and that one

can be content with nothing less, one has, so to speak, left the

world, one has cut the golden hair, parted with all that makes human

life—that is to say, illusion—the incessant effort towards an

apparently attainable end."

"Since the age of 16 onwards I have been able to look at things

with the eyes of a blind man recently operated upon. That is to

say, I have been able to suppress in myself the results of the long

education of sight, and to abolish distances; and now I find myself

regarding existence as though from beyond the tomb, from another

world; all is strange to me; I am, as it were, outside my own body

and individuality; I am depersonalized, detached, cut adrift. Is this

madness? No. Madness means the impossibility of recovering one's

normal balance after the mind has thus played truant among alien

forms of being, and followed Dante to invisible worlds. Madness

means incapacity for self-judgement and self-control. Whereas it

seems to me that my mental transformations are but philosophical

experiences."

Henri Frederic Amiel

"Each person is at each moment capable of remembering all that

has ever happened to him and of perceiving everything that is

happening everywhere in the universe. The function of the brain

and nervous system is to protect us from being overwhelmed and

confused by this mass of largely useless and irrelevant knowledge.

. . . According to such a theory, each one of us is potentially Mind

at Large."

Aldous Huxley

Calatorie libera- Zhuangzi

"Navodul este o unealta de prins peste. De cum e prins pestele, navodul este dat uitarii. Plasa este o unealta de prins iepuri. De cum e prins iepurele, plasa este data uitarii. Vorba este o unealta de prins idei. De cum e prinsa ideea, vorba este data uitarii. Cum sa-l gasesc pe omul care a dat uitarii vorbele si sa stau de vorba cu el?"