Thursday, October 4, 2012

Amintiri, vise, reflectii- Carl Jung (I)




“O carte de-a mea este intotdeauna un destin.”

“Consider ca toate ideile mele se invart in jurul lui Dumnezeu ca planetele in jurul Soarelui si ca sunt atrase de El in mod irezistibil, ca de un soare. Ar trebui s-o resimt drept pacatul cel mai grosolan daca ar fi sa opun rezistenta acestei forte.”

“Stiu ca in multe privinte eu nu sunt ca altii, dar nu stiu cum sunt cu adevarat. Omul nu se poate compara cu nimic: nu este nici maimuta, nici vaca, nici copac. Sunt om. Dar ce inseamna asta?”

“Omul este o desfasurare psihica, pe care el insusi n-o stapaneste- sau poate ca o stapaneste, dar numai partial. Prin urmare, el nu are o judecata incheiata asupra sa ori a vietii sale.”

“Viata am asemuit-o intotdeauna unei plante care traieste din rizomul ei. Viata propriu-zisa nu e vizibila, ea isi are salasul in rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pamantului dureaza doar o vara.”

“Astfel, pentru mine, oamenii au devenit si ei niste amintiri de neuitat numai in masura in care in cartea destinului meu numele lor era inscris dintotdeauna, iar a face cunostinta cu ei echivala concomitant cu un fel de reamintire.”

“Foarte de timpuriu am ajuns la concluzia ca atunci cand nu exista un raspuns si o solutie din interior la complicatiile vietii, acestea nu spun pana la urma mare lucru.”
---

Pag. 34, visul cu fiinta din grota

“Eu sed pe aceasta piatra. Eu sunt sus, iar ea este jos. Dar piatra ar putea sa spuna “eu” si sa gandeasca: “Eu ma aflu aici, pe aceasta panta, iar el sade pe mine.” Atunci s-ar ivi intrebarea: sunt eu cel care sade pe piatra sau piatra pe care sade el? Aceasta intrebare ma dezorienta intotdeauna si atunci ma ridicam, indoindu-ma in legatura cu mine insumi si tot cugetand: Cine este ce?”

“Cand mi se inoculau invataturi religioase si mi se spunea: “Asta e frumos si asta e bine”, atunci gandeam in sinea mea: “Da, dar exista inca ceva foarte tainic si diferit, despre care oamenii nu stiu.”

“Profesorul pretindea ca algebra este un lucru cat se poate de firesc, de la sine inteles, iar eu nici macar nu stiam inca ce erau cifrele propriu-zise. […] In mod ciudat, colegii mei se descurcau cu ele si li se parea ceva absolut normal. Nimeni nu-mi putea spune ce sunt cifrele, iar eu nu puteam sa formulez intrebarea.”

Pag. 52, nevroza auto-provocata
Pag. 53, primul moment de constienta (existenta individuala, asupra careia putea avea control)
Pag. 57-64

“Dumnezeu ii crease pe Adam si pe Eva in asa fel incat acestia sa fie nevoiti a gandi ceea ce nu vroiau sa gandeasca. A facut asta pentru a sti daca sunt ascultatori. […] A fost deci intentia lui Dumnezeu ca ei sa pacatuiasca.”

“Dar el nu-l cunostea pe Dumnezeul cel viu si imediat, care sta, atotputernic si liber, deasupra Bibliei si a Bisericii, il indeamna pe om spre propria-i libertate si il poate sili sa renunte la opiniile si la convingerile sale, pentru a-l face sa indeplineasca fara rezerve cerintele Lui.”

““Da, da, toate acestea sunt cat se poate de frumoase. Dar cum e cu secretul? Doar este si secretul indurarii, al harului. Nu stiti nimic despre el. Nu stiti ca Dumnezeu vrea ca eu sa comit chiar si ceva nedrept, sa gandesc chiar si ceva blestemat, pentru ca eu sa aflu harul Sau.” Tot ceea ce spuneau ceilalti nimerea pe de laturi. […] Tot mereu trebuia sa gandesc: “Nici aia n-au habar!” “

“Aveam adeseori senzatia ca prescriptiile religioase existau pentru a fi puse chiar in locul vointei lui Dumnezeu- care putea fi atat de neasteptata si atat de inspaimantatoare- pentru ca omul sa nu fie constrans sa inteleaga aceasta vointa divina.”

Pag. 68, contradictie: Dumnezeu e atotstiutor si a prevazut istoria omenirii; a creat oamenii in asa fel incat au fost nevoiti sa pacatuiasca, dar tot El interzice si pedepseste pacatul.

“Eu sunt cel raspunzator si de mine depinde felul in care mi se modeleaza destinul. Mi s-a pus o problema la care trebuie sa raspund. Dar cine pune problema?”

“[Dumnezeu] este bun si cumplit, si una si alta, si tocmai de aceea este o mare primejdie in fata careia, bineinteles, trebuie sa incerci sa te salvezi.”

“Ma intrebam: ce se intampla oare cu acesti ‘filosofi”? Este clar ca nu-l cunosc pe Dumnezeu decat din auzite. Cu teologii lucrurile stau altfel; aceia macar sunt siguri ca Dumnezeu exista, chiar daca fac asertiuni contradictorii despre El. […] Din cate stiu, si salbaticii, care hoinareau goi prin padurile lor, aveau astfel de idei. Iar ei doar nu erau “filosofi” care se asezau la masa de lucru pentru a creea “o idée de Dumnezeu.” […] De ce pretind acesti filosofi ca Dumnezeu ar fi o idée, un fel de presupunere arbitrara care poate fi “creata” sau nu, odata ce El este la fel de evident precum e caderea unei caramizi in capul cuiva? […] Am ajuns la concluzia ca, in mod manifest, ceva nu era in regula cu filosofii, caci aveau idea ciudata ca Dumnezeu este intr-o oarecare masura o ipoteza care putea fi discutata.”

“Enigmatici erau in special pomii, care mi se parea ca intruchipeaza in mod direct sensul incomprehensibil al vietii. Padurea era de aceea locul in care te simteai cum nu se poate mai aproape de sensul cel mai profund si de lucrarea ce inspira fiori de groaza.”

Pag.93, despre Hegel si Schopenhauer

“Si ce e intelectul? El e o functie a sufletului omenesc, nu o oglinda, ci o oglinjoara infinitezimala pe care un copil o pune fata in fata cu soarele, asteptand ca acesta sa fie orbit de ea.”

“Omul vine pe lume, fizic si psihic, cu niste predispozitii individuale si ia cunostinta mai intai de mediul sau parintesc si de spiritul acestuia, cu care, datorita individualitatii lui, este de accord doar in mod limitat. Spiritul familial poarta, insa, la randul lui, amprenta spiritului epocii, de care, propriu-zis, cei mai multi oameni nu sunt constienti. Daca spiritul familial constituie un consensus omnium, atunci el va reprezenta un sentiment de siguranta in raport cu lumea; daca el se afla insa in opozitie fata de cei mai multi si este el insusi brazdat de contradictii, atunci se naste sentimentul de nesiguranta in raport cu lumea.”