Sunt aiurita si se ia- Caprice Crane

Stupid and contagious e titlul original si desi Sunt aiurita si se ia nu mi se pare o traducere proasta, originalul suna mai bine si sugereaza faptul ca romanul e plin de referinte muzicale. (ca sa nu mai spun ca e scris din perspectiva a doua persoane, Heaven si Brady, iar Brady nu poate fi aiurita pentru ca, intamplator, e barbat)

Dupa primele pagini, am decis ca nu imi place cartea. Cred ca mi s-a parut plictisitor cum scrie. De fapt, am avut impresia ca citesc ceva scris de mine in zilele mele bune, dar apoi am luat o pauza si am continuat cititul si m-am obisnuit cu stilul de scris care pana la urma nici nu poate fi asemanat cu tentativele mele. Cartea a fost adorabila si amuzanta, la fel ca si cele doua personaje, Heaven si Brady. Ei doi sunt vecini si se tachineaza incontinuu (sunt geniale tachinarile lor, daca esti in pana de replici poti sa inveti pe derost toata cartea si nu mai ai probleme (atat de multe)), dar pana la urma ajung sa se imprieteneasca. Si la sfarsit raman impreuna. Asta e foarte dragut si foarte previzibil, dar mi-a placut ca nu raman impreuna decat la sfarsitul cartii. In caz contrar, ar fi fost plictisitor si lucrurile nu s-ar fi potrivit deloc.

A fost prima carte intr-o perioada destul de lunga de timp pe care am incercat sa o citesc cat mai incet, ca sa dureze mai mult. De obicei, ma grabesc pentru ca vreau sa termin cat mai repede. Nu au fost evenimente extraordinare in viata celor doi, doar cele normale de zi cu zi si unele putin mai neobisnuite, iar asta mi-a placut mult. Imi place sa citesc despre viata unor oameni normali (mai mult sau mai putin), despre evenimente aparent nesemnificative, atata timp cat stilul de scris al autorului imi permite sa nu mor de plictiseala. Iar aici, contrar impresiei initiale, nu a fost cazul deloc.

Mi-a placut ca Heaven isi inchipuia ca joaca un rol atunci cand era nevoita sa faca lucruri care nu ii placeau (si nu numai).

Iar Caprice Crane, adica felul in care arata ea m-a surprins initial pentru ca nu mi s-a parut genul de tipa care sa asculte heavy metal si rock si in fine, care e chiar desteapta si foarte amuzanta. Forget about it e a doua carte a ei si a aparut la noi tot in colectia Cocktail.

"Viata nu e asa scurta. Intamplator, viata e cel mai indelungat lucru pe care il ai de facut."

Roald Dahl- Charlie si fabrica de ciocolata

Am terminat Charlie si fabrica de ciocolata de Roald Dahl si parca gasisem ceva citate funny, dar nu mi-am notat si mi-e lene sa caut din nou. Oh, bine, am cautat. Mi-a placut asta:

"PICATURI DE CURCUBEU- DUPA CE LE SUGETI, PUTETI SCUIPA IN SASE CULORI"

Nu erau sapte? Oh, well, well, well. Dupa ce am vazut filmul, cartea a fost dezamagitoare. In primul rand, pentru ca Willy Wonka nu a avut ironia, usoara rautate si obiceiurile ciudate pe care le avea in film si mi s-a parut doar... normal. As putea sa revad filmul de o suta de ori doar pentru personajul lui Willy (si pentru Johnny Depp, desigur), dar in carte, el era doar un fabricant de ciocolata obisnuit (bine, bine, era genial, dar cu o personalitate care nu iese in evidenta cu nimic). Am incercat, totusi, sa ignor comparatia film/carte care imi venea mereu in minte si cred ca am reusit, pentru ca a fost o lectura placuta. Ca sa nu mai spun de sfarsit, care nu a fost Da.

Vladimir Nabokov- Lolita

Cartea asta e dovada faptului ca modul cum scrii e la fel de important (poate chiar mai important) decat despre ce scrii. Naratorul e un tip obsedat si putin bolnav mintal, dar il salveaza faptul ca e un scriitor talentat, ceea ce face cartea sa fie foarte placuta. Ca si cum ai citi doar de dragul de a citi, de a trece prin bogatia aia de cuvinte, ignorand continutul. Cand am inceput cartea, am avut impresia ca asta ma va deranja- prea multe cuvinte, propozitii prea lungi, o, Doamne, prea multe detalii. Dar pe parcurs, am inceput sa trec repede peste detaliile care nu ma interesau (nu sarind peste ele, nu suport sa trec peste pasaje, ci parcurgandu-le repede-repede) si sa ma concentrez pe actiune si pe atmosfera generala pe care o creaza cartea, care a fost foarte placuta.
H.H., naratorul (si personajul) , a inceput sa ma dezguste abia la sfarsitul cartii. Probabil pentru ca nu ma gandisem prea mult la faptul ca i-a distrus viata Lolitei si ca ea nu ar fi fost dispusa, poate, sa se culce cu el in fiecare noapte. Abia la sfarsit, cand incepuse sa fie cuprins de regrete, a povestit cum plangea ea noaptea atunci cand el vroia sa inceapa din nou, si suporta. Pana atunci nu pomenise nimic de asta, poate incercand sa se absolve de vina in fata cititorului- dar ar fi trebuit sa imi imaginez. Cum ar fi putut sa ii placa ei viata pe care o ducea cu el? Totusi, nu asta m-a dezgustat cel mai mult, ci partea de dupa ce incepe sa regrete, cand se intalneste cu ea care e casatorita cu altul. Si planuieste sa il ucida pe cel care o i-o rapise cu trei ani in urma, cel despre care ea ii spune ca a fost singurul pe care l-a iubit cu adevarat. Merge acasa la el si il gaseste abia trezit, probabil beat, fara nici o aparare, iar tipul ramane calm si detasat pe tot parcursul discutiei, fara sa dea semne de teama si la sfarsit ajunge chiar sa il roage pe H.H. sa nu il ucida. Iar fraierul il ucide. Daca nu s-ar fi intamplat asta, probabil nu l-as uri, dar acum o fac. Un personaj pe care il urasc, dar care e foarte bine conturat de un autor care pune pe hartie incredibil de multe cuvinte si care ma face sa il invidiez pentru asta.