Mitul lui Sisif- Albert Camus (I)

"Nu exista decat o problema filozofica cu adevarat importanta: sinuciderea. A hotari daca viata merita sau nu sa fie traita inseamna a raspunde la problema fundamentala a filozofiei."

"A te omori inseamna, intr-un sens, si ca in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."

"Continuam sa facem gesturile pe care ni le comanda existenta, pentru multe motive, dintre care primul e obisnuinta. A muri din propria vointa presupune a fi recunoscut, fie si numai instinctiv, caracterul derizoriu al acestei obisnuinte, absenta oricarei ratiuni profunde de a trai, caracterul nesabuit al zbuciumului cotidian."

"Se citeaza adesea, in deradere, numele lui Schopenhauer, care facea elogiul sinuciderii in fata unei mese imbelsugate. Nu-i nimic de ras in asta. Modul acesta de a nu lua tragicul in serios nu-i chiar atat de grav, dar el il defineste pana la urma pe om."

"Oboseala se afla la capatul faptelor unei vieti masinale, dar ea inaugureaza in acelasi timp miscarea constiintei. Ea o trezeste si provoaca urmarea. Urmarea, adica intoarcerea inconstienta in lant sau trezirea definitiva. Dupa trezire vine, cu timpul, consecinta ei: sinuciderea sau vindecarea."

"Ostilitatea primitiva a lumii urca spre noi prin milenii. Timp de o clipa nu o mai intelegem, pentru ca timp de o secole n-am inteles decat figurile si desenele in care o inscrisesem, pentru ca de acum inainte nu mai avem puterea sa uzam de acest artificiu. Lumea ne scapa pentru ca redevine ea insasi. Decorurile mascate de obisnuinta redevin ceea ce sunt. Se indeparteaza de noi."

"Daca omul ar sti ca si universul poate sa iubeasca si sa sufere, ar fi impacat. Daca gandirea ar descoperi in oglinzile schimbatoare ale fenomenelor relatii eterne care sa le poata rezuma si care sa se rezume pe ele insele intr-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului in fata careia mitul preafericitilor n-ar fi decat o plasmuire ridicola. Aceasta nostalgie dupa unitate, aceasta sete de absolut ilustreaza miscarea esentiala a dramei umane."

"Daca ar fi sa se scrie singura istorie semnificativa a gandirii omenesti, ar trebui alcatuita aceea a pocaintelor ei succesive si a neputintei ei."

"Imi pot pune inima la incercare si aflu ca exista. Lumea aceasta o pot atinge si aflu, de asemenea, ca exista. Aici se opreste stiinta mea, tot restul e constructie."

"In psihologie, ca si in logica, exista adevaruri, dar nu adevarul."

"Totul este astfel ordonat incat sa poata lua nastere acea pace otravita pe care o da nepasarea, somnul inimii sau renuntarile mortale."

"Spuneam ca lumea e absurda, dar ma grabeam. Tot ceea ce se poate spune este ca lumea nu-i in ea insasi rationala. Absurda insa este confruntarea dintre acest irational si aceasta nemarginita dorinta de claritate a carei chemare rasuna in strafundurile omului."

"Cel care traieste sub acest cer de plumb nu are de ales decat intre a fugi sau a ramane. Vreau sa stiu cum se fuge de aici sau de ce se ramane."

"Pe planul inteligentei, absurdul nu este in om (daca o astfel de metafora ar putea avea vreun sens), nici in lume, ci in prezenta lor comuna. Pentru moment, el e singura legatura care-i uneste."

"Unicul dat este pentru mine absurdul. Problema este de a sti cum se poate iesi din el si daca sinuciderea se deduce in chip necesar din aceast absurd. [...] Ducand pana la capat aceasta logica absurda, trebuie sa admit ca lupta aceasta presupune absenta totala de speranta (ceea ce nu are nicio legatura cu disperarea), refuzul continuu (care nu trebuie confundat cu renuntarea) si insatisfactia constienta (ce nu poate fi asimilata nelinistii juvenile). [...] Absurdul nu are sens decat in masura in care nu consimti la el."

"Din clipa in care notiunea de absurd se transforma intr-o trambulina pentru eternitate, ea nu mai are niciun raport cu luciditatea umana. Absurdul nu mai este acea evidenta pe care omul o constata fara sa consimta la ea. Lupta este eludata. Omul asimileaza absurdul si, in aceasta comuniune, ii nimiceste acel caracter esential care este opozitie, sfasiere si divort."

"Absurdul, care este starea metafizica a omului constient, nu duce la Dumnezeu."

"A cauta ceea ce e adevarat nu inseamna a cauta ceea ce ai dori sa gasesti. Daca, pentru a scapa de intrebarea inspaimantata: "Ce-i oare viata?", trebuie, la fel ca magarul, sa te hranesti cu trandafirii iluziei, spiritul absurd, decat sa se resemneze la minciuna, prefera sa adopte fara sa ezite raspunsul lui Kierkegaard: "disperare". La urma urmei, un suflet hotarat o va scoate la capat chiar si asa."

"Tema irationalului, asa cum este ea conceputa de existentialisti, este aceea a ratiunii care se intuneca si se elibereaza negandu-se. Absurdul, in schimb, e ratiunea lucida care-si constata limitele."

"Pana acum, important era sa stim daca viata, pentru a fi traita, trebuie sa aiba un sens. Acum, dimpotriva, apare limpede ca ea va fi cu atat mai bine traita, cu cat nu va avea nici un sens."

"Contrariul sinucigasului este condamnatul la moarte."

"Nu exista spectacol mai frumos decat cel al inteligentei in lupta cu o realitate care o depaseste. Spectacolul orgoliului uman este inegalabil. Toate incercarile de a-l deprecia raman zadarnice. Aceasta disciplina pe care spiritul si-o dicteaza siesi, aceasta vointa pe care singur si-a faurit-o, aceasta confruntare are in ea ceva puternic si ciudat. A saraci o realitate a carei inumanitate face maretia omului inseamna a-l saraci si pe aceasta. Inteleg atunci de ce doctrinele care-mi explica totul, in acelasi timp ma slabesc. Ele ma descarca de povara propriei vieti, pe care totusi trebuie s-o port singur."