Greata- Jean-Paul Sartre

"Intr-o vreme- chiar mult dupa ce m-a parasit- m-am gandit la Anny. Acum nu ma mai gandesc la nimeni; nici nu ma obosesc sa caut cuvinte. Totul curge in mine, mai mult sau mai putin repede, nu opresc nimic, las sa treaca. Mai tot timpul, pentru ca nu se leaga de cuvinte, gandurile mele raman cetoase. Deseneaza forme vagi si placute, se destrama: le uit numaidecat."

"... incep sa cred ca nu se poate dovedi niciodata nimic."

"Ora trei. La ora trei e intotdeauna prea tarziu sau prea devreme pentru orice ai avea de gand sa faci. E un moment ciudat al dupa-amiezii. Astazi e de nesuportat."

"Nu pricep nimic din aceasta fata. Ale altora au un sens. A mea nu. Nici nu pot afirma daca e frumoasa sau urata. Cred ca-i urata, fiindca asa mi s-a spus. Dar nu ma supara. Chiar ma mir ca i se pot atribui calitati de felul acesta, ca si cum ai putea numi frumos sau urat un bulgare de pamant sau un bloc de piatra."

"Poate ca e cu neputinta sa-ti intelegi propriul chip. Ori poate din cauza ca sunt un om singur? Oamenii care traiesc in societate s-au deprins sa se vada in oglinzi asa cum ii vad prietenii lor. Eu n-am prieteni: oare de aceea mi-e carnea atat de desarta? S-ar spune- da, s-ar spune natura fara oameni."

"Aventurile sunt in carti. Fireste, tot ce se povesteste in carti se poate intampla in realitate, dar nu in acelasi fel. Iar eu tocmai la acest fel de a se intampla tineam mult."

"Si simtim ca eroul a trait toate amanuntele acelei nopti ca pe niste prevestiri, ca pe niste promisiuni, ba chiar ca le-a trait numai pe cele care erau promisiuni, orb si surd la tot ce nu vestea aventura. Uitam ca viitorul nu e inca acolo; tipul se plimba intr-o noapte fara prevestiri, care ii oferea de-a valma comorile ei monotone, iar el nu le intelegea.

Am vrut ca momentele vietii mele sa se urmeze si sa se ordoneze ca acelea ale unei vieti pe care ti-o amintesti. Poti la fel de bine sa incerci sa prinzi timpul de coada."

"Cat timp ne-am iubit, n-am permis nici celei mai mici clipe, celei mai usoare dureri, sa se desprinda de noi si sa ramana in urma. Sunetele, mirosurile, nuantele luminii, chiar si gandurile pe care nu ni le spusesem, luam totul cu noi si totul ramanea viu: nu incetam sa ne bucuram si sa suferim la prezent. [...]Trei ani prezenti necontenit. De aceea ne-am despartit: nu mai aveam putere sa suportam aceasta povara."

"E singur ca si mine, dar mai adancit in singuratate. Probabil ca-si asteapta Greata sau ceva de soiul asta. Deci acum exista oameni care ma recunosc, care isi spun dupa ce m-au privit atent: "E de-ai nostri". Ei si? Ce vrea de la mine? Ar trebui sa stie ca nu putem face nimic unul pentru altul."

"Suna cinci si jumatate. Ma ridic, camasa rece mi se lipeste de carne. Ies. De ce? Ei bine, pentru ca n-am niciun motiv sa n-o fac. Chiar daca raman, chiar daca ma ghemuiesc in tacere intr-un colt, n-am sa uit de mine. Voi fi acolo, voi apasa podeaua. Sunt."

"Eu n-am necazuri, am bani ca un rentier, n-am sef, nici nevasta, nici copii; exist, asta-i tot. Si acest necaz e atat de vag, atat de metafizic, incat mi-e rusine."

"Se simt bine, privesc increzatori peretii galbeni, oamenii gasesc ca lumea e buna asa cum e, intocmai asa cum e, si fiecare din ei, deocamdata, gaseste sensul vietii in viata celuilalt. In curand amandoi nu vor fi decat o singura viata, o viata inceata si calduta, care nu va mai avea sens deloc- dar ei nu-si vor da seama de asta."

"As vrea sa ma opresc, dar nu pot: rad cu lacrimi.

-Sunteti vesel, domnule, imi spune Autodidactul cu un aer circumspect.

- Fiindca ma gandesc, ii raspund razand, ca stam aici, toti cati suntem, mancam si bem ca sa ne conservam pretioasa noastra existenta si nu exista nicio ratiune, dar absolut nicio ratiune pentru a trai."

"Un cerc nu e absurd, se explica foarte bine prin rotatia unui segment de dreapta in jurul uneia dintre extremitatile sale. Dar cercul nu exista. Aceasta radacina, dimpotriva, exista in masura in care n-o puteam explica."

"Vreau sa spun ca, prin definitie, existenta nu e necesitate. A exista, inseamna pur si simplu a fi acolo; existentii apar, se lasa intalniti, dar nu pot fi niciodata dedusi. Cred ca sunt oameni care au inteles asta. Numai ca au incercat sa treaca peste aceasta contingenta inventand o fiinta necesara, care-si este propria cauza. Or, nicio fiinta necesara nu poate explica existenta: contingenta nu e o inchipuire, o aparenta care poate fi risipita; e absolutul, deci gratuitatea perfecta. Totul e gratuit, aceasta gradina, acest oras si eu insumi."

"Da, intr-adevar, credeam ca exista "Ura", ca ea venea asupra oamenilor, si-i ridica asupra lor insisi. Bineinteles, nu-s decat eu, eu care urasc, eu care iubesc. Si eu sunt mereu la fel, o pasta care se intinde, se intinde... totul seamana intr-atat, incat te intrebi cum de au avut oamenii ideea sa inventeze nume, sa faca deosebiri."

"Gandeste ca mine. Mi se pare ca n-am parasit-o niciodata."

"Sunt singur pe strada alba, marginita de gradini. Singur si liber. Dar aceasta libertate seamana intrucatva cu moartea."

"Eu vad natura, o vad... Stiu ca supunerea ei nu-i decat lene, stiu ca n-are legi: ceea ce li se pare a fi constanta ei... Ea n-are decat obiceiuri pe care maine si le poate schimba."

"Stiu foarte bine ca nu vreau sa fac nimic: sa faci ceva inseamna sa creezi existenta- si existenta e si asa destula."

"Si eu am vrut sa fiu. Nici n-am vrut altceva; asta-i esenta vietii mele; in adancul tuturor acestor incercari aparent fara legatura intre ele, regasesc aceeasi dorinta: sa alung existenta din mine, sa golesc clipele de grasimea lor, sa le storc, sa le usuc, sa ma purific, sa devin dur, pentru a scoate in fine sunetul net si precis al unei note de saxofon. S-ar putea face un apolog: era odata un biet ins care gresise lumea."