Thursday, October 4, 2012

Amintiri, vise, reflectii- Carl Jung (I)




“O carte de-a mea este intotdeauna un destin.”

“Consider ca toate ideile mele se invart in jurul lui Dumnezeu ca planetele in jurul Soarelui si ca sunt atrase de El in mod irezistibil, ca de un soare. Ar trebui s-o resimt drept pacatul cel mai grosolan daca ar fi sa opun rezistenta acestei forte.”

“Stiu ca in multe privinte eu nu sunt ca altii, dar nu stiu cum sunt cu adevarat. Omul nu se poate compara cu nimic: nu este nici maimuta, nici vaca, nici copac. Sunt om. Dar ce inseamna asta?”

“Omul este o desfasurare psihica, pe care el insusi n-o stapaneste- sau poate ca o stapaneste, dar numai partial. Prin urmare, el nu are o judecata incheiata asupra sa ori a vietii sale.”

“Viata am asemuit-o intotdeauna unei plante care traieste din rizomul ei. Viata propriu-zisa nu e vizibila, ea isi are salasul in rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pamantului dureaza doar o vara.”

“Astfel, pentru mine, oamenii au devenit si ei niste amintiri de neuitat numai in masura in care in cartea destinului meu numele lor era inscris dintotdeauna, iar a face cunostinta cu ei echivala concomitant cu un fel de reamintire.”

“Foarte de timpuriu am ajuns la concluzia ca atunci cand nu exista un raspuns si o solutie din interior la complicatiile vietii, acestea nu spun pana la urma mare lucru.”
---

Pag. 34, visul cu fiinta din grota

“Eu sed pe aceasta piatra. Eu sunt sus, iar ea este jos. Dar piatra ar putea sa spuna “eu” si sa gandeasca: “Eu ma aflu aici, pe aceasta panta, iar el sade pe mine.” Atunci s-ar ivi intrebarea: sunt eu cel care sade pe piatra sau piatra pe care sade el? Aceasta intrebare ma dezorienta intotdeauna si atunci ma ridicam, indoindu-ma in legatura cu mine insumi si tot cugetand: Cine este ce?”

“Cand mi se inoculau invataturi religioase si mi se spunea: “Asta e frumos si asta e bine”, atunci gandeam in sinea mea: “Da, dar exista inca ceva foarte tainic si diferit, despre care oamenii nu stiu.”

“Profesorul pretindea ca algebra este un lucru cat se poate de firesc, de la sine inteles, iar eu nici macar nu stiam inca ce erau cifrele propriu-zise. […] In mod ciudat, colegii mei se descurcau cu ele si li se parea ceva absolut normal. Nimeni nu-mi putea spune ce sunt cifrele, iar eu nu puteam sa formulez intrebarea.”

Pag. 52, nevroza auto-provocata
Pag. 53, primul moment de constienta (existenta individuala, asupra careia putea avea control)
Pag. 57-64

“Dumnezeu ii crease pe Adam si pe Eva in asa fel incat acestia sa fie nevoiti a gandi ceea ce nu vroiau sa gandeasca. A facut asta pentru a sti daca sunt ascultatori. […] A fost deci intentia lui Dumnezeu ca ei sa pacatuiasca.”

“Dar el nu-l cunostea pe Dumnezeul cel viu si imediat, care sta, atotputernic si liber, deasupra Bibliei si a Bisericii, il indeamna pe om spre propria-i libertate si il poate sili sa renunte la opiniile si la convingerile sale, pentru a-l face sa indeplineasca fara rezerve cerintele Lui.”

““Da, da, toate acestea sunt cat se poate de frumoase. Dar cum e cu secretul? Doar este si secretul indurarii, al harului. Nu stiti nimic despre el. Nu stiti ca Dumnezeu vrea ca eu sa comit chiar si ceva nedrept, sa gandesc chiar si ceva blestemat, pentru ca eu sa aflu harul Sau.” Tot ceea ce spuneau ceilalti nimerea pe de laturi. […] Tot mereu trebuia sa gandesc: “Nici aia n-au habar!” “

“Aveam adeseori senzatia ca prescriptiile religioase existau pentru a fi puse chiar in locul vointei lui Dumnezeu- care putea fi atat de neasteptata si atat de inspaimantatoare- pentru ca omul sa nu fie constrans sa inteleaga aceasta vointa divina.”

Pag. 68, contradictie: Dumnezeu e atotstiutor si a prevazut istoria omenirii; a creat oamenii in asa fel incat au fost nevoiti sa pacatuiasca, dar tot El interzice si pedepseste pacatul.

“Eu sunt cel raspunzator si de mine depinde felul in care mi se modeleaza destinul. Mi s-a pus o problema la care trebuie sa raspund. Dar cine pune problema?”

“[Dumnezeu] este bun si cumplit, si una si alta, si tocmai de aceea este o mare primejdie in fata careia, bineinteles, trebuie sa incerci sa te salvezi.”

“Ma intrebam: ce se intampla oare cu acesti ‘filosofi”? Este clar ca nu-l cunosc pe Dumnezeu decat din auzite. Cu teologii lucrurile stau altfel; aceia macar sunt siguri ca Dumnezeu exista, chiar daca fac asertiuni contradictorii despre El. […] Din cate stiu, si salbaticii, care hoinareau goi prin padurile lor, aveau astfel de idei. Iar ei doar nu erau “filosofi” care se asezau la masa de lucru pentru a creea “o idée de Dumnezeu.” […] De ce pretind acesti filosofi ca Dumnezeu ar fi o idée, un fel de presupunere arbitrara care poate fi “creata” sau nu, odata ce El este la fel de evident precum e caderea unei caramizi in capul cuiva? […] Am ajuns la concluzia ca, in mod manifest, ceva nu era in regula cu filosofii, caci aveau idea ciudata ca Dumnezeu este intr-o oarecare masura o ipoteza care putea fi discutata.”

“Enigmatici erau in special pomii, care mi se parea ca intruchipeaza in mod direct sensul incomprehensibil al vietii. Padurea era de aceea locul in care te simteai cum nu se poate mai aproape de sensul cel mai profund si de lucrarea ce inspira fiori de groaza.”

Pag.93, despre Hegel si Schopenhauer

“Si ce e intelectul? El e o functie a sufletului omenesc, nu o oglinda, ci o oglinjoara infinitezimala pe care un copil o pune fata in fata cu soarele, asteptand ca acesta sa fie orbit de ea.”

“Omul vine pe lume, fizic si psihic, cu niste predispozitii individuale si ia cunostinta mai intai de mediul sau parintesc si de spiritul acestuia, cu care, datorita individualitatii lui, este de accord doar in mod limitat. Spiritul familial poarta, insa, la randul lui, amprenta spiritului epocii, de care, propriu-zis, cei mai multi oameni nu sunt constienti. Daca spiritul familial constituie un consensus omnium, atunci el va reprezenta un sentiment de siguranta in raport cu lumea; daca el se afla insa in opozitie fata de cei mai multi si este el insusi brazdat de contradictii, atunci se naste sentimentul de nesiguranta in raport cu lumea.”

Tuesday, July 3, 2012

Sinuciderea fecioarelor- Jeffrey Eugenides

"Stiam, in sfarsit, ca fetele erau de fapt femei in travesti, ca intelegeau dragostea si moartea si ca sarcina noastra nu era decat sa cream zgomotul care parea ca le fascineaza."

"A fost cel mai mare efort comun care a avut loc in cartierul nostru din cate tineam noi minte, in cursul caruia toti avocatii, doctorii si ofiterii de credite ipotecare au stat in sant umar langa umar si mamele noastre le-au adus oranjada Kool Aid, iar timp de o clipa secolul nostru a fost din nou nobil."

"...si nici parintii nostri nu au spus nimic, si asa am simtit noi cat de batrani erau ei, cat de obisnuiti cu traume, crize si razboaie. Ne-am dat seama ca acea versiune a lumii pe care o fabricasera ei pentru noi nu era lumea in care credeau cu adevarat si ca, in ciudat tuturor acelor ingrijiri minutioase si a enervarilor din pricina mohorului rosu, ei nu dadeau doi bani pe peluze."

"Cei doi, tata si fiu, traiau ca niste colegi de apartament, impiedicandu-se unul de altul cu halatele lor multicolore, asemanatoare, bombanindu-l pe cel care terminase cafeaua, insa dupa-amiaza ii gasea pe amandoi in piscina, lovindu-se de marginile ei, compatrioti in cautarea unui dram de pasiune pe pamant."

pg. 89. Iluminarea lui Trip.
pg. 90, Eliot reference
pg.92, first phonetalks
pg. 99, lux-trip

"Durerea este un lucru natural", a spus ea. "A trece peste ea este o alegere". Imi aduc aminte de ele pentru ca le-am folosit mai tarziu la un produs pentru slabit: "A manca este un lucru natural. A lua in greutate este o alegere." Poate ati vazut reclama."

"-Se tragea dintr-un neam trist, a spus el. Nu era vorba doar de Cecilia. Tristetea incepuse cu mult inaintea ei. Inaintea Americii."

"Se tinea foarte dreapta, ca Audrey Hepburn, pe care toate femeile o idolatrizeaza si la care barbatii nu se gandesc niciodata."

"-Asta-i cel mai inspaimantator lucru. Nu inteleg. Odata ce ies din tine, copiii sunt altceva, cu totul altceva."

"Ochii ei scanteiau, ardeau, cu o concentrare atat de mare asupra misiunii ei cum nu putea sa aiba decat o creatura care nu avea indoieli fie despre slava Universului, fie despre lipsa lui de sens."

pg168
pg 178 virus absurd beautiful

"Ne amintea de Abraham Lincoln, dezarticulat, tacut, ducand pe picioare durerea lumii."

"Astazi, din cauza curentilor schimbatori care vin dinspre fabrici si a temperaturii globale in crestere zapada nu mai vine niciodata dand navala, ci printr-o acumulare lenta in timpul noptii, ca o spuma trecatoare. Lumea, un artist de varieteu obosit, ne ofera inca o stagiune fara sare si piper."

"Unicul fel in care ne puteam simti aproape de fete era prin mijlocirea acestor excursii imposibile, care ne-au lasat pentru toata viata cu sechele, facandu-ne mai fericiti cu vise decat cu sotii."

"Ne-a trecut prin minte ca ea si fetele citeau semne secrete ale nefericirii in formatiunile noroase, ca, in ciuda diferentelor de varsta, ceva etern comunica intre ele, de parca ea le-ar fi sfatuit pe fete in greaca ei inganata:
- Nu va pierdeti vremea cu traitul."

"-Noi, grecii, suntem oameni tristi. Sinuciderea are pentru noi un rost. Sa insiri lumini de Craciun dupa ce propria ta fiica s-a dus in felul acesta- asta nu are nici un rost. Yia yia mea nu a putut intelege la America tocmai de ce toata lumea se preface tot timpul ca e fericita."



Friday, June 8, 2012

REM- Mircea Cartarescu

"Un mare scriitor nu este altceva decat un scriitor. Diferenta este de nuanta, nu radicala. Toti saritorii in inaltime sar, sa zicem, doi metri. Unul sare doi metri si cinci centimetri si este un mare sportiv. Nu, nu merita osteneala nici sa te gandesti macar sa ajungi doar un biet mare scriitor, doar un parlit de autor genial. Ia cele mai bune carti scrise vreodata. Abia daca sunt ceva mai rasarite decat cartile mediocre. Fundamental sunt tot carti, nimic altceva. Iti vor da, la citire, o placere estetica ceva mai intensa. Ca o cafea un pic mai dulce. O sa le lasi din mana dupa treizeci de pagini ca sa-ti faci un sandvici sau ca sa te duci la baie. Ai sa le citesti in paralel cu cine stie ce carte politista. Peste cateva mii de ani vor fi si ele praf si pulbere. In conditiile astea, sa-ti propui tu, un om, o fiinta careia i s-a dat sansa nebuneasca de a exista si de-a reflecta asupra lumii, sa ajungi doar un geniu este umilitor, este infim. [...] In fiecare om exista posibilitati fata de care ambitia de-a fi cel mai mare scriitor dintotdeauna al lumii este pur si simplu dezonoranta prin facilitatea ei. Caci ce miracol mai conteaza fata de miracolul de-a sti ca existi? [...] Nu, nu vreau sa ajung un mare scriitor, vreau sa ajung Totul. Visez necontenit la un creator care, prin arta lui, sa ajunga cu-adevarat sa influenteze viata oamenilor, a tuturor oamenilor, si apoi viata intregului univers, pana la stelele cele mai indepartate, pana la capatul spatiului si-al timpului. Iar apoi sa se substituie universului, sa devina el insusi Lumea. Numai asa cred ca un om, un artist, si-ar putea indeplini menirea."

"Dar cei mai multi dintre oameni- sau, hai sa zicem, dintre scriitori- nu vor ajunge totul. Eu... eu sunt unul dintre ei. Dar eu macar stiu asta si prin tot ce scriu incerc sa-mi exprim neputinta. Stiu ca nimic nu poate fi spus, ca nimeni nu asteapta de la tine sa spui ceva, dar si ca trebuie sa spui."

"Nu stiam pe atunci un adevar pe care accesul la REM mi l-a revelat cu forta evidentei si pe care n-o sa-l mai uit: cu cat spatiul actiunii sau jocului sau gandirii este mai ingust, cu atat restul lumii, adica Lumea, este mai larga. Si merita intotdeauna sa te restrangi, chiar si pana la inexistenta, ca sa sporesti minunea lumii."

"Padurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ti-o puteai imagina."

"Mi-au trebuit ani de zile, a trebuit sa ma maturizez, sa devin, uite, aproape o baba, ca sa incep sa cred ca inteleg cu adevarat ce este REM-ul, ca el nu se afla acolo, inauntrul magaziei, ci in afara ei, ca de fapt noi suntem REM-ul, tu si cu mine, si povestirea mea, si Bloody Mary, si catelul lovit de masina, ca lumea noastra e o fictiune, ca suntem eroi de hartie si ca ne-am nascut in creierul si mintea si inima lui, pe care eu l-am vazut. Ca pana si el s-a cuprins pe sine in REM. Ca poate pana si el, in lumea lui (unde eu am patruns, asta fiind poate singura ratiune a vietii mele), nu este decat un produs al unei minti mult mai vaste, din alta lume, ea insasi fictiva. Si el, da, sunt sigura acum, cauta cu infrigurare o Intrare catre acea lume superioara, caci visul nostru, al tuturor, este sa ne intalnim Creatorul, sa privim in ochi fiinta care ne-a dat viata. Dar, vai! poate ca REM-ul nu e totusi nimic din ce cred eu despre el. Poate ca el e doar un sentiment, o strangere de inima in fata ruinarii tuturor lucrurilor, in fata a ceea ce-a fost si nu va mai fi niciodata. O amintire a amintirilor. REM-ul e, poate, nostalgia. Sau altceva. Sau toate acestea deodata. Nu stiu, nu stiu."

Wednesday, March 7, 2012

Macbeth- William Shakespeare

"...and nothing is
But what is not."

"Art thou afeard
to be the same in thine own act and valour
as thou art in desire?"

"Infirm of purpose!
Give me the daggers: the sleeping and the dead
are but as pictures: 'tis the eye of childhood
That fears a painted devil."

"Had I but died an hour before this chance,
I had lived a blessed time; for, from this instant,
There's nothing serious in mortality."

"Double, double, toil and trouble;
Fire burn, and cauldron bubble."

"By the pricking of my thumbs,
Something wicked this way comes."

"...where nothing
But who knows nothing, is once seen to smile"


"She should have died hereafter;
There would have been a time for such a word.
To-morrow, and to-morrow, and to-morrow,
Creeps in this petty pace from day to day
To the last syllable of recorded time,
And all our yesterdays have lighted fools
The way to dusty death. Out, out, brief candle!
Life's but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing."

"I 'gin to be aweary of the sun,
And wish the estate o' the world were now undone."


Sunday, March 4, 2012

Sarmanul Dionis- Mihai Eminescu

"Câți oameni sunt într-un singur om? Tot atâția câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și dac-ai mări acea picătură, să te poți uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu țări și popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare."
"— În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simțire întunecată pentru păstrarea și mărirea neamului lor. Sunt tot ei cei care renasc în strănepoți... Și asta-i deosebirea între D -zeu și om. Omul are-n el numai [în] șir ființa altor oameni viitori și trecuți. D-zeu le are deodată toate neamurile ce or veni și ce au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. D-zeu e vremea însăși, cu tot ce se-ntâmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori asemenea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine — dar numai bucată cu bucată. Închipuiește-ți că pe o roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învârtindu-se, dar numai în șir, pe când roata chiar în aceeași clipă e în toate locurile cuprinse de ea."


"— Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea.
— Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios."

"Moartea-i un moment, desperarea e timp — o asemenea simțire este iadul."
"Dumnezeu de-ar fi fost și-ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaștri; de-ar fi găsit, nu se știe, ... căutarea ar fi durat vecinic."
"Nu cumva îndărătul culiselor vieții e un regisor a cărui existență n-o putem explica? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranți care, voind a reprezenta o armată mare, trec pe scenă, încunjură fondalul și reapar iarăși? Nu este oare omenirea istoriei asemenea unei astfel de armate ce dispare într-o companie veche spre a reapărea în una nouă, armată mare pentru individul constituit în spectator, dar același număr mărginit pentru regizor. Nu sunt aceiași actori, deși piesele sunt altele? E drept că după fondal nu suntem în stare a vedea. — Și nu s-ar putea ca cineva, trăind, să aibă momente de-o luciditate retrospectivă care să ni se pară ca reminiscențele unui om ce de mult nu mai este?"


Thursday, March 1, 2012

King Lear- William Shakespeare

Cuvintele lui I. Teodoreanu imi rasunau in minte incontinuu si de asta am ales cartea, dar inca sunt nelamurita ce e cu citatul si cu mana intinsa a regelui. Anyone?

"Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa, ca a regelui Lear."

-------------------------------------------------------------------
"He that has and a little tiny wit,-
With hey, ho, the wind and the rain, -
Must make content with his fortunes fit,
For the rain it raineth every day."

" 'Tis the times' plague, when madmen lead the blind."

" O, let me kiss that hand!
- Let me wipe it first; it smells of mortality."

"[...] and we'll talk with them too,
Who loses and who wins; who's in, who's out;
And take upon's the mystery of things,
As if we were God's spies."


Friday, February 3, 2012

perception and depersonalization and such (amiel and huxley)

"I can find no words for what I feel. My consciousness is withdrawn
into itself; I hear my heart beating, and my life passing. It seems to
me that I have become a statue on the banks of the river of time,
that I am the spectator of some mystery, and shall issue from it
old, or no longer capable of age. . . . I am, a spectator, so to speak,
of the molecular whirlwind which men call individual life; I am
conscious of an incessant metamorphosis; an irresistible movement
of existence, which is going on within me—and this phenomenology
of myself serves as a window opened upon the mystery of the
world. . . .
What is it which has always come between real life and me?
What glass screen has, as it were, interposed itself between me and
the enjoyment, the possession, the contact of things, leaving me
only the role of the looker-on? False shame, no doubt. I have been
ashamed to desire. Fatal results of timidity, aggravated by intellectual
delusion! Fear, too, has had a large share in it."

"Inadaptability, clue either to mysticism or stiffness, delicacy or
disdain, is the misfortune . . . the characteristic of my life. I have
not been able to fit myself to anything, to content myself with
anything. I have never had the quantum of illusion necessary for
risking the irreparable. I have made use of the ideal itself to keep
me from any kind of bondage. It was thus with marriage; only perfection
would have satisfied me; and, on the other hand, I was not
worthy of perfection. . . . So that, finding no satisfaction in things, I
tried to extirpate desire, by which things enslave us. Independence
has been my refuge; detachment my stronghold. I have lived the
impersonal life—in the world, yet not in it, thinking much, desiring
nothing. It is a state of mind which corresponds with what in
women is called a broken heart; and it is in fact like it, since the
characteristic common to both is despair. When one knows that
one will never possess what one could have loved, and that one
can be content with nothing less, one has, so to speak, left the
world, one has cut the golden hair, parted with all that makes human
life—that is to say, illusion—the incessant effort towards an
apparently attainable end."

"Since the age of 16 onwards I have been able to look at things
with the eyes of a blind man recently operated upon. That is to
say, I have been able to suppress in myself the results of the long
education of sight, and to abolish distances; and now I find myself
regarding existence as though from beyond the tomb, from another
world; all is strange to me; I am, as it were, outside my own body
and individuality; I am depersonalized, detached, cut adrift. Is this
madness? No. Madness means the impossibility of recovering one's
normal balance after the mind has thus played truant among alien
forms of being, and followed Dante to invisible worlds. Madness
means incapacity for self-judgement and self-control. Whereas it
seems to me that my mental transformations are but philosophical
experiences."

Henri Frederic Amiel

"Each person is at each moment capable of remembering all that
has ever happened to him and of perceiving everything that is
happening everywhere in the universe. The function of the brain
and nervous system is to protect us from being overwhelmed and
confused by this mass of largely useless and irrelevant knowledge.
. . . According to such a theory, each one of us is potentially Mind
at Large."

Aldous Huxley

Wednesday, January 18, 2012

Calatorie libera- Zhuangzi

"Navodul este o unealta de prins peste. De cum e prins pestele, navodul este dat uitarii. Plasa este o unealta de prins iepuri. De cum e prins iepurele, plasa este data uitarii. Vorba este o unealta de prins idei. De cum e prinsa ideea, vorba este data uitarii. Cum sa-l gasesc pe omul care a dat uitarii vorbele si sa stau de vorba cu el?"

Sunday, December 18, 2011

Zen aici si acum- invataturile lui Shunryu Suzuki



O culegere de dialoguri intre maestrul zen Shunryu Suzuki si invataceii lui, culese de David Chadwick, un elev de-al lui. Suzuki Roshi (Roshi fiind un titlu care s-ar traduce prin "batran invatator venerabil") a fost un preot zen apartinand scolii soto din Japonia si este considerat cel care a adus zen-ul in America. In 1967 a infiintat prima manastire budista pentru occidentali, la Tassajara Springs, California.

Cartea prezinta situatii din viata de zi cu zi cand vorbele sau gesturile lui Suzuki au ramas intiparite in mintile celor care l-au cunoscut. E o lectura usoara, dar care te face sa iti pui multe intrebari si, in cel mai bun caz, pur si simplu sa accepti tacerea ca pe un raspuns, cum sustine zen-ul. Preferatele mele:

"Ar trebui sa facem zazen ca un muribund. El nu are nimic pe care sa se bazeze. Cand ajungi la acest soi de intelegere, nimic nu te mai poate insela."

"Din cand in cand, Suzuki Roshi repeta aceasta idee: "In Sutra Lotusului, Buddha spune sa luminezi un colt- nu intreaga lume. Doar sa vezi limpede unde esti." "

" - Asadar, sunt sau nu calugar? l-a intrebat el pe Suzuki.
- Lucrurile merg pe calea pe care merge mintea, i-a spus Suzuki. Daca crezi ca esti calugar, esti calugar. Daca nu crezi asta, nu esti calugar."

"Intr-o zi, in timpul unei pauze de ceai, un invatacel care sedea langa Suzuki Roshi l-a intrebat:
- Asadar, ce credeti despre noi astia, zarghitii de invatacei zen?
Roshi a zis:
- Cred ca sunteti cu totii iluminati- asta pana ce deschideti gura."

"Intr-o dimineata, in zendo, pe cand sedeam cu totii in zazen, tacuti, Suzuki Roshi a zis:
- Nu miscati. Muriti doar, iar si iar. Nu anticipati. Nimic nu va poate salva acum, pentru ca e ultima voastra clipa. Nici macar iluminarea nu va va ajuta acum, pentru ca nu mai aveti alte clipe. Fara viitor, fiti credinciosi voua insiva- si nu miscati."

"Un invatacel l-a intrebat pe Suzuki Roshi de ce japonezii fac cestile de ceai atat de subtiri si delicate, incat se sparg foarte usor.
- Nu-i vorba ca sunt delicate, a raspuns el, ci tu nu stii sa le manuiesti. Tu trebuie sa te adaptezi la mediu, nu invers."

"- Daca nu esti budist crezi ca exista budisti si nebudisti, dar daca esti budist iti dai seama ca fiecare e budist- pana si gazele."

" Pe cand ii spuneam lui Suzuki Roshi ce dezastru ajunsese viata mea, a inceput sa chicoteasca. M-am trezit ca rad si eu cu el. A urmat o pauza. L-am intrebat ce sa fac.
- Fa zazen, a raspuns, Viata fara zazen e ca atunci cand intorci acul ceasului fara sa potrivesti ora. Merge perfect, dar nu arata ora."

"- Cand mi-ati recomandat un an in acest loc, mi-ati spus ca voi afla o mare bucurie, i-a zis lui Suzuki Roshi un invatacel, pe cand sedeau si sorbeau din ceai in cabana lui Suzuki de la Tassajara. Ca sa aflu acea mare bucurie trebuie mai intai sa-mi pierd dorinta de a trai, nu-i asa, Roshi?
- Da, a spus el, dar fara sa capeti dorinta de a muri."

"- Cand nu exista sine, aveti libertate deplina. Din pricina ideii voastre stupide despre sine, aveti o droaie de probleme."

" Fie ca faci ori nu zazen, ti se va intampla ceva minunat, mi-a spus Suzuki Roshi la dokusan. De fapt, asta i se va intampla intr-o buna zi fiecaruia. Daca va tineti de zazen si de practica, atunci cand aveti aceasta traire minunata ea va continua la nesfarsit. Dar daca nu va cultivati in acest fel ea va trece, ca o traire psihedelica."

"Cand esti ostenit, eul ti-e ostenit."

" Adesea, cand vorbea, Suzuki Roshi privea in jur si intreba:
-Pricepeti?
Imi amintesc ca odata a adaugat:
- Daca socotiti ca da, nu pricepeti!"

"Cu putin inainte de moartea lui Suzuki Roshi, m-am dus in odaia lui. Era in pat, foarte slabit, cu pielea pamantie. S-a inclinat, si m-am inclinat si eu. Apoi s-a uitat drept in ochii mei si a zis, cu o voce nu prea puternica, dar ferma:
- Sa nu suferi pentru mine. Nu-ti face griji. Stiu cine sunt."


Dictionar:
zazen: meditatie zen, meditatie in pozitia sezand
zendo: sala in care se practica zazen
dokusan: o convorbire particulara oficiala cu un invatator, termen din zen-ul soto

Friday, December 2, 2011

Greata- Jean-Paul Sartre

"Intr-o vreme- chiar mult dupa ce m-a parasit- m-am gandit la Anny. Acum nu ma mai gandesc la nimeni; nici nu ma obosesc sa caut cuvinte. Totul curge in mine, mai mult sau mai putin repede, nu opresc nimic, las sa treaca. Mai tot timpul, pentru ca nu se leaga de cuvinte, gandurile mele raman cetoase. Deseneaza forme vagi si placute, se destrama: le uit numaidecat."

"... incep sa cred ca nu se poate dovedi niciodata nimic."

"Ora trei. La ora trei e intotdeauna prea tarziu sau prea devreme pentru orice ai avea de gand sa faci. E un moment ciudat al dupa-amiezii. Astazi e de nesuportat."

"Nu pricep nimic din aceasta fata. Ale altora au un sens. A mea nu. Nici nu pot afirma daca e frumoasa sau urata. Cred ca-i urata, fiindca asa mi s-a spus. Dar nu ma supara. Chiar ma mir ca i se pot atribui calitati de felul acesta, ca si cum ai putea numi frumos sau urat un bulgare de pamant sau un bloc de piatra."

"Poate ca e cu neputinta sa-ti intelegi propriul chip. Ori poate din cauza ca sunt un om singur? Oamenii care traiesc in societate s-au deprins sa se vada in oglinzi asa cum ii vad prietenii lor. Eu n-am prieteni: oare de aceea mi-e carnea atat de desarta? S-ar spune- da, s-ar spune natura fara oameni."

"Aventurile sunt in carti. Fireste, tot ce se povesteste in carti se poate intampla in realitate, dar nu in acelasi fel. Iar eu tocmai la acest fel de a se intampla tineam mult."

"Si simtim ca eroul a trait toate amanuntele acelei nopti ca pe niste prevestiri, ca pe niste promisiuni, ba chiar ca le-a trait numai pe cele care erau promisiuni, orb si surd la tot ce nu vestea aventura. Uitam ca viitorul nu e inca acolo; tipul se plimba intr-o noapte fara prevestiri, care ii oferea de-a valma comorile ei monotone, iar el nu le intelegea.
Am vrut ca momentele vietii mele sa se urmeze si sa se ordoneze ca acelea ale unei vieti pe care ti-o amintesti. Poti la fel de bine sa incerci sa prinzi timpul de coada."

"Cat timp ne-am iubit, n-am permis nici celei mai mici clipe, celei mai usoare dureri, sa se desprinda de noi si sa ramana in urma. Sunetele, mirosurile, nuantele luminii, chiar si gandurile pe care nu ni le spusesem, luam totul cu noi si totul ramanea viu: nu incetam sa ne bucuram si sa suferim la prezent. [...]Trei ani prezenti necontenit. De aceea ne-am despartit: nu mai aveam putere sa suportam aceasta povara."

"E singur ca si mine, dar mai adancit in singuratate. Probabil ca-si asteapta Greata sau ceva de soiul asta. Deci acum exista oameni care ma recunosc, care isi spun dupa ce m-au privit atent: "E de-ai nostri". Ei si? Ce vrea de la mine? Ar trebui sa stie ca nu putem face nimic unul pentru altul."

"Suna cinci si jumatate. Ma ridic, camasa rece mi se lipeste de carne. Ies. De ce? Ei bine, pentru ca n-am niciun motiv sa n-o fac. Chiar daca raman, chiar daca ma ghemuiesc in tacere intr-un colt, n-am sa uit de mine. Voi fi acolo, voi apasa podeaua. Sunt."

"Eu n-am necazuri, am bani ca un rentier, n-am sef, nici nevasta, nici copii; exist, asta-i tot. Si acest necaz e atat de vag, atat de metafizic, incat mi-e rusine."

"Se simt bine, privesc increzatori peretii galbeni, oamenii gasesc ca lumea e buna asa cum e, intocmai asa cum e, si fiecare din ei, deocamdata, gaseste sensul vietii in viata celuilalt. In curand amandoi nu vor fi decat o singura viata, o viata inceata si calduta, care nu va mai avea sens deloc- dar ei nu-si vor da seama de asta."

"As vrea sa ma opresc, dar nu pot: rad cu lacrimi.
-Sunteti vesel, domnule, imi spune Autodidactul cu un aer circumspect.
- Fiindca ma gandesc, ii raspund razand, ca stam aici, toti cati suntem, mancam si bem ca sa ne conservam pretioasa noastra existenta si nu exista nicio ratiune, dar absolut nicio ratiune pentru a trai."

"Un cerc nu e absurd, se explica foarte bine prin rotatia unui segment de dreapta in jurul uneia dintre extremitatile sale. Dar cercul nu exista. Aceasta radacina, dimpotriva, exista in masura in care n-o puteam explica."

"Vreau sa spun ca, prin definitie, existenta nu e necesitate. A exista, inseamna pur si simplu a fi acolo; existentii apar, se lasa intalniti, dar nu pot fi niciodata dedusi. Cred ca sunt oameni care au inteles asta. Numai ca au incercat sa treaca peste aceasta contingenta inventand o fiinta necesara, care-si este propria cauza. Or, nicio fiinta necesara nu poate explica existenta: contingenta nu e o inchipuire, o aparenta care poate fi risipita; e absolutul, deci gratuitatea perfecta. Totul e gratuit, aceasta gradina, acest oras si eu insumi."

"Da, intr-adevar, credeam ca exista "Ura", ca ea venea asupra oamenilor, si-i ridica asupra lor insisi. Bineinteles, nu-s decat eu, eu care urasc, eu care iubesc. Si eu sunt mereu la fel, o pasta care se intinde, se intinde... totul seamana intr-atat, incat te intrebi cum de au avut oamenii ideea sa inventeze nume, sa faca deosebiri."

"Gandeste ca mine. Mi se pare ca n-am parasit-o niciodata."

"Sunt singur pe strada alba, marginita de gradini. Singur si liber. Dar aceasta libertate seamana intrucatva cu moartea."

"Eu vad natura, o vad... Stiu ca supunerea ei nu-i decat lene, stiu ca n-are legi: ceea ce li se pare a fi constanta ei... Ea n-are decat obiceiuri pe care maine si le poate schimba."

"Stiu foarte bine ca nu vreau sa fac nimic: sa faci ceva inseamna sa creezi existenta- si existenta e si asa destula."

"Si eu am vrut sa fiu. Nici n-am vrut altceva; asta-i esenta vietii mele; in adancul tuturor acestor incercari aparent fara legatura intre ele, regasesc aceeasi dorinta: sa alung existenta din mine, sa golesc clipele de grasimea lor, sa le storc, sa le usuc, sa ma purific, sa devin dur, pentru a scoate in fine sunetul net si precis al unei note de saxofon. S-ar putea face un apolog: era odata un biet ins care gresise lumea."